Braşov: Şeful protecţiei consumatorilor, băgat în şedinţă de „valutişti“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patronii caselor de schimb cred că îşi vor pierde clienţii
Patronii caselor de schimb cred că îşi vor pierde clienţii

Noile reguli obligă casele de schimb să le dea în scris, clienţilor, cursul valutar, înainte de încheierea tranzacţiei. Formularul de acceptare a tranzacţiei îi scoate din sărite pe patronii caselor de schimb, care se simt jecmăniţi pe timp de criză.

Prea mulţi bani pentru hârtie, schimbarea imprimantelor şi gonirea clienţilor către bănci. Acestea sunt lamentările proprietarilor de case de schimb valutar din Braşov, care consideră că noua lege, intrată în vigoare din 17 ianuarie, îi va afecta din toate puctele de vedere.

Patronii câtorva exchange-urilor l-au convocat pe directorul adj. al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Ionuţ Spătaru, la o dezbatere faţă în faţă, cu privire la noul formular, fără de care tranzacţiile valutare nu mai sunt posibile.

Acest formular ne determină să cheltuim încă 6000 de lei pentru că trebuie să ne luăm imprimantă cu laser. Şi hârtia ne va costa foarte mult, dar cel mai rău este ne gonesc clienţii către bănci, pentru că tranzacţia durează foarte mult. Suntem nemulţumiţi de această lege, care este dată fără să fim consultaţi vreodată", a spus Valentin Candidatu, patronul unei case de schimb.

Scuze de adormit copiii

Foarte mulţi cred că legea este foarte complexă şi îngreunează tranzacţia. În plus, cei prezenţi la CJPC s-au declarat „curaţi" în ceea ce priveşte şmecheriile practicate la afişajul cursului.

Dacă panoul meu este în afara puctului de schimb, se poate întâmpla ca un copil să-mi inverseze plăcuţele cu cifrele de afişaj şi apoi mă trezesc sancţionat", a spus un patron, care a stârnit râsetele în sala de dezbatere.

Peste 1500 de braşoveni au reclamat, în 2009, la OPC, că au fost înşelaţi de exchange-uri. Operatorii afişau un curs de schimb, dar încheiau tranzacţia pe altă sumă.

Începând de mâine vom demara controalele la toate casele de schimb valutar, pentru a vedea dacă noua lege este respectată întocmai. Toate punctele de vedere exprimate astăzi de patroni vor putea fi trimise la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, ca punct de reper. Până la urmă legea este lege şi trebuie respectată", a spus Ionuţ Spătaru, director adj, al CJPC Braşov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite