Braşov: „Şaguniştii“ cer Bisericii să renunţe la clădirea Colegiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia de părinţi a elevilor a trimis o scrisoare deschisă Mitropoliei Ardealului. „Şaguniştii" îl imploră pe mitropolitul Laurenţiu Streza să mai reflecteze asupra ideii de a transforma colegiul în seminar teologic.

Scrisoarea este semnată de Mihai Pascu, preşedintele Asociaţiei „Ioan Popazu", a părinţilor elevilor Colegiului Naţional „Andrei Şaguna". Pe lângă argumentele de ordin istoric referitoare la felul în care a fost edificată clădirea instituţiei de învăţământ, semnatarul epistolei precizează că „vă implor şi sper şi sper că nu veţi reacţiona ca Biserica Evanghelică şi Biserica Catolică, care au revendicat clădirile din Braşov ce le aparţineau şi apoi au solicitat chirii exorbitante Primăriei Braşov. Sunt perfect de acord cu pretenţia acestor culte a intra în posesia unor bunuri ce le-au fost luate de către regimul comunist. Dar acei comunişti care au comis aceste abuzuri sunt morţi de mult, şi generaţia mea şi a celor de vârste apropriate mie, plătesc din impozitele plătite aceste greşeli. În acest mod, Primăria Braşov şi Consiliul Judeţean Braşov plătesc din banii contribuabililor braşoveni chirii celor două culte în loc să investească aceşti bani în infrastructura atât de necesară braşovenilor şi vitală redresării economiei braşovene".

„Administrator slab"

În favoarea ideii că Biserica nu-şi poate asuma în acest moment grija acestui imobil, în scrisoare se mai precizează că „vă aduc la cunoştinţă că Biserica "Sfântul Nicolae" s-a dovedit a fi un foarte slab adminstrator al Muzeului Primei Şcoli Româneşti, al cărui proprietar este. În această iarnă părintele Olteanu, administratorul muzeului a făcut în numeroase rânduri apel la sponsorizări pentru plata gazului".  

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite