Branul este gazda celei mai mari petreceri câmpeneşti de la Braşov din acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Branul este în sărbătoare în acest weekend. FOTOAdevărul.
Branul este în sărbătoare în acest weekend. FOTOAdevărul.

„Răvăşitul oilor", sărbătoare care marchează sfârşitul anului pastoral, va fi celebrată în acest weekend pe Platoul Inima Reginei de lângă Castelul Bran din Braşov

La festival se va cânta, se va juca şi se vor putea mânca pe săturate preparate tradiţionale. Vedele petrecerii câmpeneşti vor fi pastrama de oaie şi bulzul cu brânză de burduf, dar şi mustul obţinut în gospodăriile localnicilor din zona Bran.

Şi anul acesta, festivalul va debuta cu o expoziţie gastronomică, ce se va desfăşura pe întreg parcursul evenimentului, în cadrul căreia vor fi expuse diversele sortimente de brânză şi pastramă care pot fi degustate şi cumpărate la cele mai bune preţuri direct de la producători, membri ai Asociaţiei Crescătorilor de Animale din zona Bran.

O altă expoziţie va fi aceea de animale, unde se vor prezenta mai multe rase de ovine, vor avea loc vânzări şi schimburi de berbeci, urmând ca, la final, să se aleagă cele mai frumoase exemplare. Un loc important îl vor avea păstorii şi câinii lor ciobăneşti, adevăraţi eroi ai munţilor care vor participa la o paradă, la încheierea căreia vor fi premiaţi.

Pentru ca turiştii prezenţi să petreacă plini de voie bună şi să-şi dorească să revină şi în anii următori, atunci când oile se întorc de la munte, festivalul va fi însoţit permanent de muzică şi joc, printr-o serbare câmpenească susţinută de interpreţi şi ansambluri de renume din folclorul românesc. De la eveniment nu vor lipsi meşterii populari cu obiecte de artizanat dintre cele mai variate: ţesături, blănuri şi ceramică.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite