Autobuzul spre Poiana Braşov nu va circula sâmbătă timp de două ore, în timpul Cursei Trăsniţilor

Autobuzul spre Poiana Braşov nu va circula
sâmbătă timp de două ore, în timpul Cursei Trăsniţilor

Cele mai trăsnite echipaje se vor întrece în LIvada Poştei. FOTOArhivă.

Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov a anunţat că sâmbătă, 20 iulie 2013, între orele 18.00 şi 20.00, va suspenda circulaţia autobuzelor pe linia 20, între Livada Poştei şi Poiana Braşov.

Măsura este determinată de desfăşurarea pe strada Şirul Livezii, în intervalul orar menţionat, a celei de-a XI-a ediţii a evenimentului caritabil ”Cursa trăsniţilor”. În aceste condiţii, ultimele plecări în cursă înainte de suspendarea circulaţiei vor avea loc la orele 17.00 din Livada Poştei, respectiv 17.30 din Poiana Braşov.   

Conducerea RAT Braşov îi asigură pe călători că imediat după finalizarea evenimentului, respectiv în jurul orelor 20.00, se vor depune toate eforturile pentru revenirea în cât mai scurt timp la graficul normal de circulaţie. Prima plecare în cursă, după terminarea ”Cursei trăsniţilor”, va avea loc din capătul de linie Livada Poştei.

Pe aceeaşi temă:

Festival SF la Râşnov

Sântilia, o petrecere câmpenească la Săcele

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: