Andrei Hinta: „Zumba este un fel de 4 în 1“

Tânărul instructor de dans sportiv are propriul club şi a început să promoveze, în rândul braşovenilor şi zumba, cel mai nou şi mai plăcut program de fitness.

Andrei Hinta a început să practice dansul sportiv de performanţă din primul an de şcoală şi nu regretă că a ales acest drum. „Profesoara de sport din ciclul primar m-a recrutat la o oră de dansuri. Aşa am început, stângaci, cu dansul sportiv de performanţă. Am fost elev la mai multe şcoli de dans din Braşov, dar cea mai mare parte a carierei şi cele mai multe premii le-am câştigat atunci când luam lecţii la Fan Dance Club", povesteşte instructorul de dans.


Laureat al dansului sportiv

Calităţile sale de dansator au fost recunoscute atât la nivel naţional, cât şi internaţional. În 2005, ca instructor, Andrei a fost laureatul Galei Dansului Sportiv Român, organizată la Braşov, iar pe lângă numeroasele titluri câştigate în 2008 se numără locul V la Campionatul Naţional de Dans Sportiv, secţiunea Dansuri latino-americane.


În acelaşi an, Andrei a obţinut şi importante rezultate internaţionale. El s-a clasat pe locul 50, uimind cu numărul său de dans peste 300 de perechi participante la Campionatul Mondial de Dansuri Standard din Viena şi a luat locul II la IDSF Open Latino.

După ce a devenit instructor, în 2009, Andrei Hinta şi-a deschis propriul club. De atunci, tânărul instructor are misiunea de a-i pregăti pe braşovenii de toate vârstele să devină maeştrii ai dansului.

Zumba a cucerit Braşovul

Din luna decembrie a anului trecut, Andrei a devenit şi instructor de zumba.

„Zumba înseamnă dans, fitness, distracţie, uşurinţă în mişcare şi calorii arse, pe ritmuri latino. Cel mai important lucru la zumba îl reprezintă muzica şi ritmurile din diferite colţuri ale lumii, punându-se accent pe merengue, salsa, cumbia, reggaeton, samba, flamenco, bellydance, tango, calypso şi quebradita", mărturiseşte antrenorul braşovean.

Instructorul braşovean spune că Zumba prinde tare bine la public şi că media de vârstă a persoanelor care apelează la zumba pentru a slăbi este de 25 de ani. Şi Andrei este încântat de zumba, noul sport care combină fitness-ul cu muzica.

„Zumba este cel mai tare program de mişcare, pe care eu ca antrenor l-am întâlnit. Este simplu să faci zumba pentru că nu ai nevoie, în mod obligatoriu, de accesorii, ci doar să simţi muzica. Cinci milioane de oameni pe săptămână fac zumba în toată lumea. Zumba oferă cel puţin patru avantaje: faci mişcare, te simţi bine, socializezi şi arzi cam 500 de calorii/oră", a mai spus Andrei Hinta.


Întrebări şi răspunsuri:

Iau braşovenii lecţii de dans sportiv?

În general, braşovenii vin tot mai des la dansuri. Există însă o problemă de mentalitate în rândul părinţilor, mai rar existând părinţi care îşi văd băieţii făcând dansuri. O problemă există şi la persoanele care depăşesc vârsta de 50 de ani, care nu se mai consideră apte pentru dans. 

Ce planuri de viitor ai?

Am format un grup de tineri cu vârste cuprinse între 6 şi 20 de ani, care practică de mai mult timp dansul sportiv. Mi-am propus să ies cu cele şapte perechi la competiţii în acest an.


Ce-i place:

„Îmi place să practic sportul, în special fotbalul, squash-ul şi schiul. Îmi place mult să ascult muzică. Preferatele mele sunt baladele rock, iar în ceea ce priveşte dansul ador samba şi passo doble".

Ce nu-i place:

„Nu-mi plac persoanele care vin la cursurile de dans şi nu sunt interesate să înveţe ceva. Simt oamenii ăştia încă de la primele şedinţe şi îmi pare rău pentru ei că aleg doar să piardă timpul".


Profil:

NĂSCUT: 9 noiembrie 1985, Braşov

FAMILIE: căsătorit, un băiat

STUDII: Facultatea de Sport, Universitatea Transilvania Braşov


Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: