Actriţa Ada Galeş a câştigat premiul pentru debut la Gala UNITER

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rolul Denise, din spectacolul Copilul problemă  de George F. Walker (regia Adrian Iclenzan) i-a adus actriţei Ada Galeş,  de la Teatrul Sică Alexandrescu, Premiul pentru Debut la cea Gala UNITER.

Este un premiu care marchează, firesc, un talent mai mult decât evident şi anunţă începutul unei cariere, mai mult decât promiţătoare, un premiu care ne face mândri şi pe noi, colegii ei. „Eu împart nominalizarea cu toată echipa artistică şi tehnică a spectacolului. Nu avem cum să reuşim unii fără alţii, şi ei mă fac să fiu din ce în ce mai bună în fiecare seară“ a declarat Ada Galeş într-un interviu dat site-ului UNITER.

Alături de această echipă, pe Ada Galeş o mai puteţi vedea, la Teatrul “Sică Alexandrescu” din Braşov, în alte trei spectacole: Jocul dragostei şi al întâmplării de Marivaux, Priveşte înapoi cu mânie de John Osborne şi Jack şi femeile lui de Neil Simon.

După cum se descrie chiar ea, tânăra actriţă este un vulcan de energie. „Eu am nevoie de revoltă. De o revoltă constructivă. De a mă îndoi de lucruri şi de mine. De asumarea unei decizii cu privire la cine sunt. Nu cred că ştiu să fac diferenţa între om şi artist. Eu sunt tot ceea ce sunt. Poate că sunt tâmpită având impresia că viaţa mea e şi drumul către meseria asta, dar nu simt că aş face vreun sacrificiu sau că mă împiedică în vreun fel, dimpotrivă. Am nevoie de o comunicare cât mai sinceră şi cât mai cu cărţile pe faţă. Am nevoie să îmi spun părerea, am nevoie de oameni care să mă ajute să mi-o dezvolt, să caut. Cred că meseria asta îmi face acest cadou. Sunt plătită să fiu eu, iar mie nu îmi este frică de asta, cu toate că sunt un om care nu are mare încredere în el“, a mai declarat Ada Galeş pentru site-ul UNITER.

Ada Galeş s-a îndreptat către actorie, urmându-şi pasiunea din liceu. În prezent, este anul II la Master, la UNATC „I.L. Caragiale“ Bucureşti, Facultatea de Teatru. Pasiunea pentru teatru din anii de liceu i-a adus numeroase premii la festivalurile de teatru pentru liceeni. Premii a luat şi în timpul facultăţii, respectiv: „Premiul pentru cea mai bună actriţă într-un spectacol de regie“, la Gala Absolvenţilor din 2014.

Pe lângă rolurile din spectacolele de şcoală (partituri în spectacolele Un tramvai numit dorinţă, Hedda Gabler, Unchiul Vanea, Lut, Trei surori) a fost distribuită în filme, s-a implicat în organizarea de evenimente culturale, în activităţi pedagogice, s-a ocupat de design interior.

Ada Galeş şi-a făcut debutul pe scena braşoveană în 2015. Tânăra a primit în toamna lui 2015 distincţia de cea mai bună actriţă a Festivalului de Dramaturgie Contemporană desfăşurat la Braşov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite