Acţionarii Rafo au ales un nou CA, după finalizarea procedurii de reorganizare judiciară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţionarii Rafo Oneşti (RAF) au ales marţi un nou Consiliu de Administraţie, prezidat de directorul general al companiei şi reprezentantul fostului administrator special, Miroslav Dermendjiev, ca urmare a încheierii procedurii de reorganizare judiciară.

La AGA s-a luat act de încetarea mandatului administratorului special Petrochemical Holding, ca urmare a unor decizii ale Tribunalului Braşov, prin care s-au respins cererile de intrare în faliment a companiei Rafo şi prin care instanţa a dispus închiderea procedurii reorganizării judiciare.

Potrivit celor mai recente raportări, firma Petrochemical Holding deţine 88,6% din acţiunile Rafo, restul titlurilor fiind în posesia altor acţionari.

La AGA de marţi au fost prezenţi acţionari care deţineau 96,51% din titlurile companiei, se arată într-un comunicat al Rafo transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Alături de Dermendjiev, acţionarii Rafo au ales în Consiliului de Administraţie încă doi membri, Andrey Yurkevich şi Igor Rohlin. Dermendjiev are naţionalitate bulgară, Yurkevich este cetăţean rus, iar Rohlin este cetăţean israelian, născut în Rusia.

Noul Consiliu de Administraţie a primit un mandat de doi ani.Totodată, acţionarii au aprobat marţi şi încheierea unui contract de antrepriză generală şi finanţare cu Petrochemical Invest pentru realizarea unor investiţii în modernizarea şi reconstrucţia rafinăriei Rafo în complex petrochimic cu producţie de hidrocarburi aromatice.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite