Acident grav pe DN1. Un tânăr de 19 ani a murit şi alte patru persoane au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident rutier a avut loc duminică pe DN1, la km 195+800 metri, unde două maşini s-au izbit violent. Un tânăr de 19 ani a murit şi alte patru persoane au fost rănite, dintre care una a fost preluată de SMURD în stare de inconştienţă.


Accidentul s-a produs la ieşire din Vlădeni, spre Făgăraş. Cele două maşini implicate au intrat în coliziune frontal.

Două autospeciale cu modul de descarcerare, trei ambulanţe SMURD, un echipaj SAJ şi o autospecială de la SVSU Braşov au fost trimise să intervină.

 Cinci victime

În urma impactului, au rezultat mai multe victime. Pentru una dintre ele, un tânăr în vârstă de 19 ani, echipajul medical n-a mai putut decât să constate decesul.

Un alt tânăr, de aceeaşi vârstă, a fost preluat cu traumatism cranio cerebral şi transportat la spital inconştient şi intubat.

O femeie de 55 ani s-a ales cu traumatism toraco-abdominal. A fost preluată de ambulanţă în stare de conştienţă, iar un tânăr de 21 ani şi el conştient a fost transportat la spital cu traumatism gamba stângă.

 În accident a mai fost rănită o persoană, care însă a refuzat transportul la spital.  

Traficul a fost blocat până la eliberarea carosabilului.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite