Accident cu două victime pe strada Hărmanului din Braşov UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul a intrat cu maşina într-un stâlp Foto. Bogdan Crăciun
Şoferul a intrat cu maşina într-un stâlp Foto. Bogdan Crăciun

Impactul s-a produs în urmă cu puţin timp, pe strada Hărmanului, în dreptul imobilului cu nr. 84.

Update ora 22.10 Şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un stâlp de pe marginea drumului. Se pare că bărbatul consumase alcool înainte de a se urca la volan. Din fericire, atât şoferul cât şi pasagerul aflat pe locul din dreapta nu au fost grav răniţi. Totuşi, acesta din urmă nu a putut fi scos din maşină decât cu ajutorul pompierilor.

„Ne-am deplasat la faţa locului cu un echipaj de descarcerare şi două echipaje SMURD. Am intervenit pentru descarcerarea pasagerului din dreapta, iar intervenţia a fost grea fiindcă am fost nevoiţi să îndepărtăm bordul şi stâlpii caroseriei. Cele două persoane erau conştiente şi au fost transportate la spital de către echipajele SMURD", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, lt. Ciprian Sfreja.

Poliţiştii au început şi ei o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul.

Din primele informaţii, două persoane au rămas încarcerate între fiarele contorsionate ale maşinii. Pompierii militari din cadrul ISU Braşov s-au deplasat la faţa locului pentru a interveni.

Vom reveni cu amănunte.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite