Ţeapa „Accidentul“ depăşeşte graniţele. Mai nou sunt vizaţi românii din străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Escrocii au găsit o nouă medodă de a păcăli. Mai nou sună la bătrâni şi pe motiv că strâng informaţii pentru votul prin corespondenţă află dacă aceştia au rude în străinătate. Apoi încearcă să obţină bani de la românii plecaţi din ţară.

Potrivit unui comunicat emis de de Poliţia Braşov, infractorii se dau drept poliţişti şi solicită telefonic date, în special de la persoane în vârstă, despre rude apropiate care locuiesc în străinătate. Au găsit şi un pretex plauzibil şi susţin că efectuează sondaje de opinie şi strâng informaţii pentru efectuarea formalităţilor privind aplicarea votului prin corespondenţă. Ulterior, rudele din străinătate sunt apelate telefonic şi sunt anunţate că unul dintre membrii familiei aflată în România a avut un accident rutier, fiindu-le solicitate sume de bani pentru spitalizare. 

Poliţiştii îi sfătuiesc pe oameni să nu ofere date personale despre rudele aflate în străinătate şi să nu răspundă unor astfel de solicitări. Oamenii legii le atrag încă odată atenţia românilor că poliţia nu efectuează niciun fel de sondaje şi nu solicită date de personale prin telefon.

Medoda accidentul a luat amploare în ultima perioadă. Săptămâna trecută poliţiştii braşoveni au reuşit să destructureze o reţea de escroci coordonată din puşcărie. Pe lângă membrii aflaţi după gratii, alte cinci persoane au fost reţinute.

Nu cădeţi victime ale escrocilor

Pentru a evita să deveniţi victime ale unei astfel de infracţiuni, poliţiştii recomandă ca înainte de a oferi ajutor necondiţionat şi de a efectua orice demers în acest sens, să fie verificate informaţiile primite. 

Oricine poate fi victima unui accident, dar într-un asemenea moment critic, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Este adevărat că unele servicii medicale sunt furnizate contra cost, însă nu este cazul serviciilor medicale de urgenţă. Nici victima şi nici autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale, să depună plângere la Poliţie sau să rezolve incidentul uzând de poliţa de asigurare auto obligatorie.

Chiar dacă persoana care vă face anunţul despre incident, se recomandă ca având calităţi oficiale, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde orice acţiune. În niciun caz nu daţi crezare imediat unor poveşti lacrimogene, presărate cu elemente din viaţa reală, anunţate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci verificaţi informaţia din surse credibile. Cel mai bine este să îi sunaţi pe cei dragi şi să anunţaţi poliţia.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite