Şoferii care sunt prinşi circulând cu ITP-ul expirat vor rămâne fără certificatul de înmatriculare şi fără plăcuţele cu numere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii le vor interzice şoferilor să mai circule dacă au ITP-ul expirat. FOTOArhivă.
Poliţiştii le vor interzice şoferilor să mai circule dacă au ITP-ul expirat. FOTOArhivă.

Poliţiştii vor dispune, începând cu 20 mai, suspendarea înmatriculării în cazul în care inspecţia tehnică periodică a vehiculului nu este valabilă şi în cazul în care noul proprietar nu a solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Începând cu 20 mai 2018, vor intra în vigoare o serie de prevederi care modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195 din 2002, privind circulaţia pe drumurile publice din România.

Astfel, printre noutăţi, se numără suspendarea înmatriculării, ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumurile publice. Conform legii, va fi aplicată suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului pentru care inspecţia tehnică periodică nu este valabilă.

În cazul depistării în trafic a unui vehicul a cărei inspecţie tehnică periodică a expirat, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, vor fi reţinute şi certificatul de înmatriculare, plăcuţele cu numărul de înregistrare şi se va elibera dovadă fără drept de circulaţie. Suspendarea de drept a înmatriculării încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecţie tehnică periodică.

De asemenea, suspendarea înmatriculării se aplică şi în cazul în care noul proprietar nu a solicitat autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Suspendarea încetează la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.

Conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 9 la 20 de puncte-amendă.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite