Încep lucrările la sistemul de canalizare de la Stadionul Tineretului. Se va rezolva problema inundaţiilor din zonă care apăreau la fiecare ploaie torenţială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Apa a început astăzi lucrările de modernizare  a canalizării din zona Stadionului Tineretului, unde, în ultimii ani, au fost mari probleme în timpul ploilor torenţiale. Se lucrează şi pe 13 Decembrie şi Bulevardul Gării, alte două zone unde ploaia a făcut mereu probleme.

Soluţia propusă Primăria Braşov şi implementată de Compania Apa este de a amenaja, într-o primă etapă, un sistem de canalizare paralel cu cel existent, care, va fi legat la Canalul Timiş. Sistemul va fi compus din 14 cămine şi guri de scurgere de mari dimensiuni (1 m.p.), 6 pe partea dinspre stadion şi 8·spre calea ferată, şi introducerea a doar reţele noi de canalizare, pe fiecare parte a străzii, la care vor fi legate aceste guri de scurgere. Toată apa astfel colectată va fi preluată canalul Timiş. Lungimea reţelei noi de canalizare din zona stadionului va fi de 440 de metri, din care 240 de metri pe latura dinspre calea ferată şi 200 de metri pe latura dinspre stadion.

,,Astăzi am trecut la o nouă etapă în ceea ce priveşte rezolvarea problemei inundaţiilor de la Stadionul Tineretului. Dacă anul trecut au început lucrările de decolmatare a canalului Timiş, lucrări care vor continua şi în acest an, astăzi vor începe lucrările pentru a creşte eficienţa preluării apei de ploaie. În prima fază va fi amenajată o rigolă pe str. Mihai Viteazu, la intersecţia cu str. Stadionului, după care vor fi amenajate guri de scurgere de mari dimensiuni, care să preia apa din această zonă. În funcţie de rezultatele celor două lucrări, de decolmatare şi amenajare a noului sistem de canalizare pluvială, vom vedea dacă este necesar să implementăm şi alte soluţii, astfel încât să nu mai existe nici un risc de inundaţie în această zonă”, a declarat viceprimarul Laszlo Barabaş. 

În cea de a doua etapă, se va amenaja un nou sistem şi pe str. Mihai Viteazu, la intersecţie cu Stadionului, prin montarea a 8 guri de scurgere de aceleaşi dimensiuni ca şi cele de pe Stadionului, iar apa colectată va fi preluată tot de canalul Timiş.

Soluţii pentru bulevardul Gării şi 13 Decembrie

,,Tot în acest an sper să soluţionăm şi problemele din celelalte două zone critice, din faţa blocului Căprioara, pe b-dul Gării, şi pe 13 Decembrie, sub pasajul de cale ferată. La gară, suntem foarte aproape de finalizarea lucrărilor de decolmatare a vechiului canal colector. După aceea, vor fi amenajate noi guri de scurgere care vor fi legate la acest canal. Totodată, sper ca în perioada următoare să fi eliberată autorizaţie de construire şi pentru zona de sub pasajul feroviar de pe str. 13 Decembrie“, a mai precizat viceprimarul.

Referindu-se la lucrarea din zona Gării, directorul de exploatare al Companiei Apa, Teodor Sava, a precizat că după decolmatarea vechiul canal colector, situat pe mijlocul bulevardului Gării, se vor executa lucrări de mărire a capacităţii de preluare a apelor, prin mărirea dimensiunilor actualelor guri de scurgere şi amenajarea altor două guri de scurgere de mari dimensiuni pe latura dinspre blocul Căprioara, în apropierea sensului giratoriu, zona care de obicei se inundă.

În ceea ce priveşte proiectul de pe str. 13 Decembrie, reprezentantul Companiei Apa a declarat că această problemă va fi rezolvată prin introducerea unei conducte cu diametrul de 600 mm, pe sensul înspre cartierul Tractorul, concomitent cu montarea unor guri de scurgere.  Apa colectată de sub pasaj va fi preluată în colectorul de apă pluvială existent în parcul Tractorul, la care de altfel se conectează şi colectorul de pe B-dul Gării.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite