43 de primării din cele 58 din judeţul Braşov intră în grevă. Şi salariaţii de la Consiliul Judeţean afiliaţi la sindicat vor întrerupe lucrul pentru o zi

43 de primării din cele 58 din
judeţul Braşov intră în grevă. Şi salariaţii de la Consiliul Judeţean afiliaţi
la sindicat vor întrerupe lucrul pentru o zi

Funcţionarii din primării nu vor lucra joi cu publicul. FOTOArhivă.

Joi este zi de grevă generală în administraţia publică. La Braşov nu se va lucra în 43 de primării şi nici la Consiliul Judeţean. Sindicaliştii spun că dacă revendicările lor nu vor fi luate în seamă vor declanşa grevă pe termen nelimitat.

Potrivit unui comunicat al Cartel Alfa la Braşov, la greva generală vor participa membri de sindicat salariaţi ai Consiliului Judeţean Braşov, ai primăriilor municipiilor Braşov şi Săcele, primăriile din oraşele Rupea şi Zărneşti, precum şi din comunele Apaţa, Augustin, Bod, Budila, Buneşti, Caţa, Cincu, Comăna,Crizbav, Drăguş, Dumbrăviţa, Feldioara, Fundata, Hălchiu, Hărman, Hârseni, Hoghiz, Holbav, Jibert.,Lisa, Măieruş, Moieciu,Ormeniş, Părău, Poiana Mărului, Prejmer, Racoş, Sâmbăta de Sus, Sâmpetru, Şercaia, Şinca Veche, Şoarş, Tărlungeni, Teliu,Ticuş, Ungra, Vama Buzăului, Voila şi Vulcan.

Revendicările sindicaliştilor din administraţie vizează reglementarea şi liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii; creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: