3,7 milioane de lei pentru Piaţa Unirii

Consiliul Local Braşov a aprobat alocarea a 3,7 milioane de lei pentru reamenajarea Pieţei Unirii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aceasta trebuia să fie modernizată încă de acum doi ani, însă proiectul a fost amânat, astfel că edilii au făcut o reactualizare a indicatorilor tehnico-economici, aferenţi acestei investiţii.

După  cum a precizat primarul George Scripcaru, Piaţa Unirii va fi redată  circuitului turistic şi va arăta ca o piaţă medievală, unde accesul va fi exclusiv pietonal.

Valoare turistică

Având în vedere faptul că acestă zonă constituie un spaţiu istoric, cultural şi deopotrivă arhitectural, prin amenajarea Pieţei Unirii se urmăreşte creşterea valorii turistice şi culturale a acesteia, cât şi redarea unui aspect medieval prin schimbarea îmbrăcăminţii asfaltice cu pavaj şi cu o zonă mult mai mare destinată circulaţiei pietonale", se precizează în raportul de specialitate înaintat consilierilor locali.

În prezent, zona este doar o imensă parcare, iar din această cauză monumentele impornate, cum este şi Troiţa Căpitanului Birt şi Grupul Statuar, ridicat în anul 1939, în cinstea eroilor din primul război mondial nu sunt puse în valoare.  


Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:





Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările