15 Noiembrie va fi zi de sărbătoare în fiecare an la Braşov

15 Noiembrie
va fi zi de sărbătoare în fiecare an la Braşov

Primăria a oferit şi o plachetă simbolică Asociaţiei 15 Noiembrie 1987. FOTOAndrei Paul.

Consiliul Local a decis ca în fiecare an de 15 Noiembrie, instituţiile publice să arboreze drapelul naţional ca în zilele de sărbătoare pentru a marca solemn revolta muncitorilor de la Uzina Steagu Roşu din 1987.  A fost prima manisfestare anticomunistă din România. 10.000 de oameni au ieşit atunci în stradă. 540 au fost arestaţi, iar 61 au fost condamnaţi şi deportaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Consiliul Local al Municipiului Braşov a aprobat proiectul de hotărâre iniţiat de istoricul Marius Oprea, prin care ziua de 15 Noiembrie este declarată în mod oficial „Ziua revoltei anticomuniste a braşovenilor“, care va fi celebrată în mod oficial de instituţiile publice şi autorităţile vor arbora drapelul naţional.

De asemenea, Consiliul Local se obligă în mod oficial - deşi a făcut asta şi în anii trecuţi - de a sprijini în fiecare an din punct de vedere material material evenimentele dedicate zilei de 15 Noiembrie 1987. În cadrul aceluiaşi eveniment, Consiliul Local a acordat astăzi diploma de Cetăţean de Onoare al Municipiului Braşov, domnilor Şerban Victor, Voicu Ioan, Paveliuc Laurenţiu şi doamnei Şerban Monica Anişoara, membri ai Asociaţiei „15 Noiembrie 1987 Braşov”, în semn de recunoştinţă pentru curajul de care au dat dovadă în confruntarea cu regimul opresiv comunist.  

Tot astăzi, la împlinirea a 30 de ani de la revolta muncitorilor braşoveni, primarul George Scripcaru a oferit preşedintelui asociaţiei, Marius Boeriu, în numele tuturor novembriştilor, o plachetă omagială, „în semn de recunoştinţă şi profund respect“. 

Revolta muncitorilor de la Uzina Steagu Roşu din 15 Noiembrie 1987 a fost prima manisfestare anticomunistă din România. 10.000 de oameni au ieşit atunci în stradă. 540 au fost arestaţi, iar 61 au fost condamnaţi şi deportaţi. Nimeni nu a fost încă pedepsit pentru torturile şi umilinţele la care au fost supuşi oamenii arestaţi.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările