100 de rideri se vor întrece la cursa enduro dintre Babarunca şi Săcele. Spectatorii sunt invitaţi să încurajeze competitorii cât mai zgomotos

100 de rideri se vor întrece la cursa
enduro dintre Babarunca şi Săcele. Spectatorii sunt invitaţi să încurajeze
competitorii cât mai zgomotos

100 de rideri se vor alinia la start.

Competiţia este una spectaculoasă pe un traseu monran dificil. La start vor fi 100 de tideri, iar intrarea publicului este liberă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aflat la IV-a ediţie, Ciucaş Enduro este o competiţie care a ajuns un etalon în lumea competiţiilor de ciclism gravitaţional din România. Enduro este o ramură a ciclismului montan care a înregistrat cea mai mare creştere la nivel internaţional în ultimii ani, atât ca număr de concurenţi, cât mai ales ca atenţie media.

La competiţie şi-au anunţat prezenţa cei mai buni rideri din ţară, dar şi oaspeţi din străinătate. Evenimentul aduce la start 100 de concurenţi (90 de băieţi şi 10 fete) din 5 ţări: România, Franţa, Bulgaria, Slovenia şi Rep. Moldova.

Competiţia se desfăşoară pe versantul nordic al munţilor Ciucaş, pe traseul Babarunca – pasul Bratocea – muchia Bratocei – Poiana Teslei – Babarunca,  şi are ca punct de întâlnire cabana Utopia de la Babarunca, din Săcele.

În acest loc publicul poate găsi o hartă a traseului, iar organizatorii îi va îndrepta spre locurile cele mai bune de privit.  Organizatorii permit publicului să vină cu orice instrumente de încurajat sportivii de la talăngi la vuvuzele sau drujbe.

Traseul ce urmează să fie parcurs are o lungime de 25 km, cu 1300 m diferenţă de nivel, altitudinea maximă la care se ajunge fiind de 1840 m. Riderii pot atinge pe coborâre viteze de până la 60 – 64 km/h.

Se merge numai pe traseu montan, amenajat dinainte de echipa de organizatori. Din acest motiv echipamentul de protectie este unul foarte strict,  identic cu cel din probele de motocros: cască fullface, genunchiere, cotiere, protecţii pentru spate.

Pe data de 8 iulie vor avea loc antrenamentele şi recunoaşterea traseului, iar în data de 9 iulie, cu începere de la ora 9.00 se va desfăşura concursul propriu-zis.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările