Zeci de voluntari s-au întrecut în îndemânare şi viteză în realizarea dispozitivelor de intervenţie ale pompierilor

Zeci de voluntari s-au
întrecut în îndemânare şi viteză în realizarea dispozitivelor de intervenţie
ale pompierilor

Foto: ISU Brăila

În perioada 11 - 13.06.2018, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a organizat etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acţiunea s-a desfăşurat pe stadionul municipal Brăila. ”Prin organizarea unei astfel de competiţii s-a urmărit dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a membrilor serviciilor private pentru situaţii de urgenţă, precum şi îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între serviciile private pentru situaţii de urgenţă, pe de o parte şi între acestea şi serviciile profesioniste, pe de altă parte”, a declarat colonelul Ştefan Stoian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila.

La startul competiţiei s-au aliniat 22 echipaje ale Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din localităţile: Făurei, Însurăţei, Bărăganu, Berteştii de Jos, Ciocile, Dudeşti, Frecăţei,  Grădeştea, Măxineni, Movila Miresii, Racoviţa, Rîmnicelu, Romanu, Roşiori, Stăncuţa, Surdila Găiseanca, Surdila Greci, Tudor Vladimirescu, Tufeşti, Unirea, Vădeni, Viziru şi patru echipaje ale Serviciilor Private pentru Situaţii de Urgenţă: VARD Brăila SA,  Carrefour SA Brăila, Dedeman Brăila şi OMV Petrom Oprişeneşti.

Concursul a constat în parcurgerea a trei probe practice, respectiv ştafeta 4x100 m, pista de îndemânare şi viteza şi realizarea unui dispozitivul de intervenţie. La finalul competiţiei, clasamentul general a arătat astfel:

- la Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă:

- locul I – echipajul SVSU Movila Miresii;

-locul II – echipajul SVSU Măxineni;

- locul II – echipajul SVSU Ciocile.

- la Serviciile Private pentru Situaţii de Urgenţă:

- locul I – echipajul SPSU al SC VARD Brăila SA;

- locul II – echipajul SPSU al Carrefour SA Brăila;

- locul III – echipajul SPSU al OMV Petrom Oprişeneşti.

În luna iulie 2018, echipele clasate pe primul loc la etapa judeţeană, respectiv SVSU Movila Miresii şi SPSU al SC VARD Brăila SA, vor participa la etapa interjudeţeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă, care va fi organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa

citeste totul despre: