Zeci de permise şi certificate de înmatriculare reţinute de către poliţişti pentru abateri rutiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma neregulilor constatate în trafic, poliţiştii au reţinut peste 50 de permise de conducere şi au retras 14 certificate de înmatriculare.

În perioada 8-14 aprilie, poliţiştii rutieri din Brăila au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave, fiind reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 55 de permise de conducere auto. De asemenea, pentru neregulile constatate la autovehicule, poliţiştii au retras 14 certificate de înmatriculare.

Un exemplu este cazul unui bărbat de 31 de ani, care, pe 14 aprilie, a fost surprins de poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila în timp ce conducea băut un autoturism pe bulevardul Dorobanţilor.

”În urma testării sale cu aparatul etilotest a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,57 mg/l, fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite