Weekend de foc pentru pompierii brăileni. Au intervenit pentru lichidarea a şapte incendii

Weekend de foc pentru
pompierii brăileni. Au intervenit pentru lichidarea a şapte incendii

Foto: arhivă Adevărul

Focul lăsat nesupravegheat în spaţii deschise a provocat două incendii de vegetaţie şi alte două incendii la o magazie şi o locuinţă în localităţile brăilene Cazaşu şi Gropeni.

Ştiri pe aceeaşi temă

În perioada 18 – 21.09.2020, subunităţile ISU Brăila au intervenit pentru limitarea şi lichidarea a şapte incendii, astfel:

- vineri, 18 septembrie, la ora 11,50,  Detaşamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un Punct de transformare electrică de pe Şoseaua Buzăului din municipiul Brăila. Au ars cabluri de înaltă tensiune de la transformator. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

-  la ora 17,45, Garda de intervenţie Ianca a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă particulară situată în localitatea Perişoru. Au ars acoperişul casei cu o suprafata de 50 de metri pătraţi şi bunurile din două încăperi. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost un aparat de gătit lăsat nesupravegheat.

- la ora 23,00 Garda de intervenţie Făurei a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism situat pe DJ 203 A, pe raza localităţii Drogu. Autoturismul a ars în proporţie de 100%. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost un conductor electric defect.

- sâmbătă, 19 septembrie, la ora 12,30, Detaşamentul 2 de pompieri Brăila a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, pentru stingerea unui incendiu, izbucnit la o locuinţă din localitatea Gropeni. Au ars aproximativ 150 de metri pătraţi de acoperiş şi aproximativ 150 de kilograme de lemne de foc. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost focul deschis în spaţii deschise lăsat nesupravegheat.

- la ora 18,10 Detaşamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o magazie, situată localitatea Cazasu. Au ars aproximativ 15 metri pătraţi de acoperiş şi bunurile din magazie. Cauza probabilă care au dus la producerea incendiului a fost focul deschis în spaţii deschise lăsat nesupravegheat.

- duminică, 20 septembrie, s-a intervenit pentru stingerea a două incendii de vegetaţie uscată, izbucnite pe un teren viran, în localităţile Ulmu şi Bărăganu, pe o suprafaţă totală de aproximativ 3.300 de metri pătraţi. Cauzele probabile care au dus la producerea celor două incendii au fost fumatul în locuri nepermise şi focul deschis în spaţii deschise lăsat nesupravegheat.

Echipajele de pe ambulanţele SMURD au intervenit şi în sprijinul a 35 persoane din municipiul Brăila şi localităţi din judeţ pentru acordarea primului ajutor prespitalicesc şi transportarea acestora la Unitatea de Primiri Urgenţe Brăila.

 

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările