VOCEA BRĂILEI: QED sau iarna este fix ca vara!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iarna se lucrează în draci pe şoselele din Brăila sau şoferii dau în gropile săpate de Dorel, la fel ca vara. Iarna rămânem fără apă caldă şi căldură de la CET, la fel ca vara. Iarna, Stancu numără dosarele penale, aşa cum astă vară a numărat proiectele câştigate pe fonduri structurale.

Iarna, brăilenii se înghesuie să cumpere haine second-hand şi să-şi dea bijuteriile la amanet fiindcă nu mai au ce mânca. Vara, aceeaşi brăileni se duc în Obor şi-şi dau pe nimic amintirile de familie. Din acelaşi motiv: să aibă ce mânca.

Iarna, o să spuneţi, nu murim de cald, ci ne rupem picioarele pe trotuarele pline de gheaţă. Da! De acord! Dar şi vara ne rupem picioarele: încercând să parcurgem puntea "suspinelor" din faţa Primăriei, pentru a traversa strada. Ne rupem picioarele sau ne cărăm ologii pe braţe pe rampele inexistente de la instituţiile publice. Şi vara, şi iarna.

Brăila arată, ce mai tura-vura, ca o casă răscolită, în care, gospodina bătrănă, cu o schizofrenie mai veche dar nediagnosticată, s-a apucat de toate odată, ba chiar a chemat şi preotul să-i sfinţească ograda, dar a uitat ce vrea să mai facă şi le-a lăsat pe toate pe mâna altora, doar, doar, o veni vara şi nu s-or mai zări hârtiile pe care le-a întins pe toate clădirile de patrimoniu din oraş. Cine ştie cât costă hârtiile alea care ascund firidele şi statuile de pe Cuza?! Cine ştie cine a întins panaramele alea pe clădirea Evidenţei Populaţiei?! Sau şi-a făcut Stancu o poză cu balconul şi-a lipit-o fix în Centrul Istoric, ca să nu uite de unde ar fi trebuit să sară în caz de cutremur în lumea politică?! La fel e şi iarna, la fel e şi vara! Sic!

N-am nicio treabă cu Stancu, nici cu Simi, nici cu Brăila lor. Şi totuşi, şi iarna, şi vara, ei mănâncă la Conti, pe Călăraşi, iar "ceilalţi", "deştepţii" abia dacă reuşesc să pună copiilor pe masă o bucată de parizer. De ce oare?! De ce oare sunt oamenii ăştia atât de "îndrăzneţi" şi pe vreme de iarnă, şi pe vreme de vară?! Ce-i mână-n luptă?! Altruismul? Dragostea de Brăila? Iubirea de cetăţeni? Hm! Să fim serioşi! Nu-i vară care să nu fie ca iarna în Brăila! Nu-i zi de la Dumnezeu în care "sus-menţionaţii" să nu ţeasă în "scufiţe" dorinţe de preamărire. Poate Simi, nu! Sigur, nu! Are mereu un zâmbet "neputiincios" pe chip, n-aş putea să cred. Dar alţii?! Cine să fie, cine să fie?!

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite