VIDEO Incident la alegerile pentru şefia PSD Brăila. Un bărbat a strigat din sală „Jos PSD. Aţi trădat ţara!“

VIDEO Incident la alegerile pentru şefia PSD Brăila. Un bărbat a strigat din sală „Jos PSD. Aţi trădat ţara!“

Protest la Conferinţa Judeţeană a PSD Brăila

În jur de 50 de persoane protestează în faţa sediului unde se desfăşoară Conferinţa Judeţeană de alegeri a PSD Brăila. Organizaţia Brăila a fost condusă de fostul premier PSD Mihai Tudose, care, în urma unui conflict cu Liviu Dragnea, a trecut la ProRomânia.

Mai multe persoane scandează lozinci anti PSD în faţa clădirii unde au loc duminică alegerile pentru şefia organizaţiei PSD Brăila.

Unul dintre protestatari a ajuns şi în sală şi a adus critici celor prezenţi la eveniment. El a strigat "Jos PSD-ul. Aţi trădat ţara, aţi vândut ţara" şi a fost scos cu forţa din sală de oamenii de ordine.

Din partea conducerii centrale sunt prezenţi la conferinţa de alegeri Codrin Ştefănescu, Rovana Plumb, Sorina Pintea, Dan Suciu sau Mihai Fifor. Din cauza problemelor de sănătate, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu a mai ajuns la Conferinţa Judeţeană.

Singurul candidat pentru funţia de preşedinte al PSD Braila este senatorul Ion Rotaru.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: