Un pieton a murit după ce a fost acroşat de un autovehicul şi apoi călcat de o altă maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În urma accidentului, pietonul şi-a pierdut viaţa Foto: arhivă Adevărul
În urma accidentului, pietonul şi-a pierdut viaţa Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs un accident de circulaţie soldat cu moartea unei persoane.

Pe 20 februarie, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din judeţul Galaţi, în timp ce conducea autoturismul pe DN2B, în afara localităţii Oprişeneşti, dinspre oraşul Ianca către municipiul Brăila, l-a surprins şi acroşat cu oglinda laterală dreaptă, pe un bărbat de 61 de ani, din oraşul Ianca, ce se deplasa pe partea carosabilă, în aceeaşi direcţie de deplasare, fără a fi echipat cu elemente reflectorizant fluorescente.

”În urma impactului, bărbatul a căzut pe carosabil, fiind lovit de un alt vehicul, care era condus de un gălăţean, în vârstă de 45 de ani, care circula în aceeaşi direcţie de mers, rezultând decesul pietonului”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru ucidere din culpă.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite