Un fost ofiţer german: „România nu este ţara hoţilor şi a ţiganilor!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi-a dorit să ajungă la noi când l-a auzit pe Ceauşescu, în 1968, cum se contrează cu ruşii. Un neamţ-sadea s-a îndrăgostit de România. Fost ofiţer de tancuri al Bundeswehr-ului, Valentin Treml a venit prima dată pe meleagurile noastre în 1998, fredonând din „Jagdchoruss". Între timp a învăţat româneşte, s-a căsătorit cu o româncă, şi acum fredonează prin casă „Valurile Dunării".

GALERIE FOTO AICI

Valentin Treml are 70 de ani şi şi-a dorit să ajungă în România încă din anul 1968. Practic, atunci, a simţit că soarta lui este în România, chiar dacă toată viaţa a servit armia germană.

image

„Pentru mine a fost un şoc declaraţia lui Ceauşescu, atunci când a întors spatele ruşilor. Era ceva de neînchipuit pe vremea aceea ca o ţară ca România, pe care noi o vedeam ca o mică republică deja sovietizată, să se pună cu mamutul care era U.R.S.S. Atunci am spus că vreau să văd România şi uite că am ajuns să şi locuiesc aici", ne-a declarat Valentin Treml.

Jumătate român

Fostul ofiţer de tancuri Valentin Treml a rămas văduv încă din tinereţe. După venirea sa în România, în 1998, a cunoscut-o pe Margareta, 53 de ani, o moldoveancă neaoşă, din Iaşi, profesoară de germană, care încerca să-l convingă că România este o ţară minunată.

image

"Eram la un forum. Dar el era deja convins. Mănâncă sarmale, mici cu muştar şi ceafă de porc la grătar cu mujdei ca un moldovean de-al nostru", spune Margareta.

Şi nu numai. "Îmi place şi Grasa de Cotnari, e mai bun decât Rheingold", spune, zâmbind, Treml. S-au căsătorit în 2002. Nu au copii.

Primul contact

Primul contact cu militarii români l-a stabilit în anul 1997 când lt.col., pe atunci, Mihai Tofan, actualmente general de brigadă, locţiitorul comandantului Diviziei 2 Infanterie, urma cursurile Academiei de Conducere ale Bundeswehr.

Lt.col. Treml şi-a expus planurile pe care le avea, să vină în România, iar odată întors în ţară, Mihai Tofan a întreprins toate demersurile necesare pentru ca Treml să-şi împlinească visul.

„Eu apreciez România, m-a atras atunci, în 1968, şi nu le dau dreptate germanilor care o vorbesc de rău, fiindcă mulţi germani nici nu ştiu unde-i România pe hartă şi că este stat membru UE", ne-a spus Treml, într-o română care nu-i trădează sorgintea.

În anul 1998, a înfiinţat o asociaţie de identificare a mormintelor militarilor germani căzuţi în zona Brăilei. Aşa a identificat cimitirul, de mult abandonat de la Brăila, aşa a ajuns să lege prietenii cu ofiţerii de aici. Ulterior au urmat şi alte acţiuni, toate menite să permită o mai bună cunoaştere între militarii celor două state. Şi cum Muzica Militară a Garnizoanei Brăila era constant invitată la festivaluri de gen din Germania, aceasta a devenit punctul de bază al programelor de interactivitate.

image

Prieteni prin muzică

„A fost uimitoare implicarea lt.col. Treml în toate acţiunile ce au urmat. Mi-aduc bine aminte că la un moment dat însoţeam muzica militară în cadrul unui  festival organizat la Regensburg. A venit la noi Herr Treml cu o propunere de nerefuzat: să mergem la Bayreuth, capitala muizicii clasice a Germaniei, să susţinem un recital acolo, în cadrul unui festival de gen. A fost un succes deplin", ne-a declarat generalul de brigadă Mihai Tofan, locţiitorul comandantului Diviziei 2 Infanterie.

Naveta între România şi Germania

Pentru a marca aşa cum se cuvine prietenia legată cu omul care s-a transformat în susţinător declarat al României, acum opt ani, echipa de la Muzica Militară a Garnizoanei Brăila, aflată în turneu în Germania, a făcut, de la Munchen, un mic ocol până în Aptswind, satul unde Valentin Treml locuieşte şase luni pe an.

„Era în toi Festivalul Vinului, la care Treml era co-organizator. Ne-am dat jos din autocar, ne-am încolonat şi cu majoretele în frunte am parcurs în sunetul fanfarei tot satul. Toată suflarea s-a adunat la un aşa spectacol nemaivăzut şi după ce am terminat, am început să fim asaltaţi de întrebările celor prezenţi. Erau foarte curioşi să afle cât mai multe despre România, de care ştiau doar lucruri care nu ne fac plăcere", ne-a declarat lt.col. Petrea Gogu.

Un sat de nemţi la Brăila

De altfel, pentru a marca această prietenie, militarii brăileni i-au făcut în anul 2000 o surpriză neaşteptată ajungând în Aptswind unde Treml locuieşte, cu ocazia unui festival al vinului.

"A fost ceva formidabil. Toată suflarea comunei ne-a aplaudat la scenă deschisă. Ce a urmat? Cred că toţi locuitorii au vizitat deja România, şi nu o dată, ci de două, trei ori, iar Brăila este punct obligatoriu pe traseu", ne-a declarat lt. col. Petrea Gogu.

"Programele de televiziune şi ziarele prezintă doar infracţiuni în care sunt implicaţi cetăţeni români. De aceea s-a stabilizat ideea falsă şi păguboasă că românii sunt ţigani şi hoţi", ne-a declarat Treml.

image

Pentru a contracara această imagine, neamţul, ca orice neamţ, a făcut ceea ce era cel mai simplu de făcut. A încărcat un autocar cu locuitori din Aptswind şi a venit în România.

"A fost destul ca oamenii să vadă România şi pe români cu alţi ochi. Unul dintre punctele de atracţie pe care le am mereu în traseu este Brăila. Este un oraş minunat, cu multe clădiri vechi de mare valoare arhitectonică, bine întreţinute. De atunci, cei care au vizitat o dată România au revenit deja de câte două-trei ori. Toţi s-au lămurit că România nu este o ţară de hoţi şi ţigani, ci o ţară cu oameni minunaţi", ne-a explicat Valentin Treml.

"Dumneavoastră, ziariştii"

Întrebat cine poate îmbunătăţi imaginea României, Treml ne-a răspuns milităreşte: "Dumneavoastră, ziariştii!".

"Imaginea României s-ar schimba foarte mult dacă dumneavoastră ca ziarişti aţi vizita câteva redacţii din Germania şi aţi pune problema imaginii în mod serios. Luaţi doi, trei ziarişti din Germania şi aduceţi-i aici, pentru că aşa vor vedea că România nu este ţară de ţigani şi hoţi cum scriu ei, ci de oameni minunaţi!", ne-a mai spus Valentin Treml.

Pregătit să ne promoveze

"Eu sunt gata să dau o mână de ajutor şi prin Volksbund (organizaţia din care face parte), pot stabili contacte la nivelul întregii ţări. Cea mai bună metodă de cunoaştere ar fi schimbul direct de oameni. Veniţi în Germania şi apoi aduceţi aici câteva familii, într-o mică vacanţă. Şi pe bază de reciprocitate, românii să vină în ospeţie la familiile germane. Veţi vedea rapid o schimbare de optică, vă garantez!", a conchis lt. col. Valentin Treml.

Despre România, la o bere, după slujbă!

Valentin Treml s-a născut în octombrie 1940 la Würzburg , landul Bavaria. Deşi era foarte mic, are amintiri cutremurătoare din Cel de-al Doilea Război Mondial.

A crescut în Germania, dar din 1996 se împarte între ţara natală şi România. Povesteşte că nu mai are în Germania decât o casă. Ai lui nu mai sunt. În România, în Iaşi, e acum, sufletul lui, Margareta, femeia care l-a învăţat să simtă româneşte. Din Germania are amintiri, din România are prezent. Cel puţin aşa îi place să spună. Preferă să vorbească despre prezent cu entuziasmul unui copil, decât despre trecutul care e îndeosebi "milităros".

"Am imagini vagi, din Cel de-al Doilea Război Mondial, cu mama fugind cu mine în braţe în pivniţă şi parcă aud şi acum huruitul infernal al motoarelor, al bombardierelor englezeşti care atacau numai noaptea. Mai târziu, elev fiind, am auzit de România. Nu la şcoală, ci de la bărbaţii care se întâlneau la o bere după slujba de la biserică, duminica, şi comentau că dacă Italia nu ar fi cedat, iar România nu ar fi întors armele, atunci alta era situaţia! La vremea aceea însă nu ştiam la ce se referă", ne-a povestit Oberst Treml.

După terminarea liceului a ales cariera militară, la 22 de ani. Era perioada când la conducerea Republicii Federale a Germaniei de afla cancelarul Konrad Adenauer, unul dintre cei patru care au pus bazele Uniunii Europene.

image

Germania era în plin avânt economic, dar şi în plin Război Rece. Kennedy doar ce rostise lângă poarta Brandemburg, acolo unde ruşii instalaseră primul cordon de sârmă ghimpată, ceea ce avea ulterior să devină Zidul Ruşinii, celebra sa frază: Ich bin ein Berliner!(sunt un berlinez). Entuziast, ca orice tânăr, am intrat în serviciul militar obligatoriu de trei săptămâni, cum era atunci, convins că fac ceea ce trebuie pentru Vaterland", ne-a explicat locotenent - colonelul în rezervă Treml.

Imediat după stagiu a intrat în rândurile Bundeswehr, alegând arma Tancuri.

Pe cel mai bătrân tanc american

A început instrucţia pe tancul american M 48 Patton care era în dotarea PanzerArmee. Considerat cel mai longeviv tanc american, lansat în fabricaţie în anul 1951 şi aflat încă în dotarea unor ţări mai ales din lumea a III-a era considerat a fi oponentul lui T34/85, coloana vertebrală a forţelor blindate ale Tratatului de la Varşovia, pe care îl depăşea ca putere de foc având tun de calibrul 90 mm, spre deosebire de cel rusesc care avea calibru de 85 mm.

„Confruntările din timpul Războiului Rece, din Vietman, Cambodgia, Liban, Israel, au arătat însă superioritatea tancurilor sovietice T 34 şi mai apoi T 55", spune Treml.

A venit anul 1968. Evenimentele de la Praga, invazia sovietică în Cehoslovacia, excesele soldaţilor ruşi, au trezit un val de indignare în toată lumea civilizată.

„Forţele militare ale NATO erau deja concentrate la graniţa Germaniei de Est, gata de ripostă. Radiourile, televiziunile şi ziarele din Europa comunistă tăceau însă mâlc nimeni nu sufla o vorbă despre invazie, cetăţenii acestor ţări habar nu aveau unde le sunt plecaţi copiii, fraţii, care erau mobilizaţi", îşi aminteşte interlocutorul.

image

Atunci, de la Bucureşti, a venit ca un răpăit de tobe anunţul care avea să schimbe ideile despre lume ale ofiţerului german.

„Nu mi-a venit să cred. Toate posturile de radio, de televiziune, ziarele naţionale, prezentau discursul lui Ceauşescu în care demonta şi condamna vehement acţiunea ruşilor. Se puneau pariuri pe timpul în care şi România va fi invadată de ruşi. Atunci am zis că o ţară care are putere să întoarcă spatele unui titan pentru a-şi apăra propriile interese, merită tot respectul. Din acel moment am vrut să ajung în România să cunosc oamenii acestei ţări", ne-a explicat în detaliu de unde vine atracţia pentru ţara noastră a ofiţerului Treml.

Împotriva României care nu-i era inamic

Ulterior a aflat, ca toată lumea de altfel, că de fapt Ceauşescu a jucat la cacealma şi culmea, a câştigat. Acest lucru nu a scăzut însă cu nimic atracţia pe care o simţea pentru ţara noatră.

„Nu ştiu de ce dar în sufletul meu simţeam că dacă ar izbucni un conflict major între cele două sisteme, România nu s-ar implica. Mă pregăteam intens de luptă împotriva blocului militar adversar din care scriptic făcea parte şi România, dar nu tratam această ţară ca potenţial inamic", ne-a declarat herr Treml.

Sfârşitul anului 1989 a însemnat sfârşitul unei lumi. Abia atunci, după ce zidul Berlinului a fost demolat de oameni, după ce dictatura din România a fost lichidată, ofiţerul Treml a realizat că poate vizita ţara noastră. Imediat după trecerea în rezervă, lt.col Valentin Treml s-a implicat în diverse activităţi legate de specificul militar.

Din anul 1996 şi-a văzut visul cu ochii. A intrat în legătură cu militarii români şi a ajuns în România. Fire deosebit de activă, a reuşit să adune fonduri şi să vină în România pentru a identifica mormintele militarilor germani căzuţi departe de casă.

Dar mai mult decât atât s-a implicat în altre activităţi, cooperând cu Forumul Democrat German. A reuşit să aducă în România, la Bistriţa, Sibiu, Braşov, reprezentanţi ai culturii germane, şi să facă acelaşi lucru în Germania. Din anul 2002 s-a căsătorit cu o româncă şi, jumătate de an, locuieşte la Iaşi, unde dezvoltă proiectele de cooperare şi schimburi culturale.

Vorbeşte excelent româneşte cu un uşor accent german şi pentru a nu-i scăpa nimic, întotdeauna solicită celui cu care dialoghează să nu se grăbească în exprimare: „Vorbiţi mai rar româna cu mine!".

„Nimic nu pică din cer"

„Acum Europa este ţara noastră. Ceea ce în urmă cu 20 de ani părea o utopie a devenit realitate. În 1996 veneam în România cu paşaport şi viză. După aceea, doar cu paşaport. Acum se circulă cu buletinul. De la anul nu va mai exista graniţă europeană până la Prut. Lumea a devenit mult mai mică. Cred că avem baza pentru a crea o lume aşa cum ne-o dorim, liberă, în pace şi bunăstare pentru toţi, dar pentru aceasta fiecare trebuie să se implice, pentru că nimic nu pică din cer", a mai spus Valentin Treml, zâmbind englezeşte din mustaţă.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite