Un brăilean voia să intre la Campionatul European de Box pentru tineret în stare de ebrietate. Jandarmii i-au pus interdicţie şi l-au amendat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii brăileni care se aflau în misiune la Campionatul European de Box, au sancţionat contravenţional, miercuri, 15 martie, în jurul orei 19.30,  un bărbat care intenţiona să intre în Sala Polivalentă Brăila, fiind în stare de ebrietate.

Bărbatul în cauză, în vârstă de 48 de ani, din municipiul Brăila, a fost observat şi interceptat de o patrulă a Poliţiei Locale, care i-a adus la cunoştinţă că-i este interzis accesul în această stare, însă acesta a devenit recalcitrant, adresând injurii şi expresii jignitoare.

Imediat, jandarmii aflaţi în dispozitiv au intervenit şi au condus persoana recalcitrantă în afara sălii respective, unde, pentru comportamentul său, i-au aplicat o sancţiune contravenţională în cuantum de 400 lei.

Totodată, conform prevederilor Legii 4 / 2008 republicată, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, persoanei în cauză i s-a aplicat şi sancţiunea complementară de interzicere a accesului la astfel de competiţii sportive, pentru o perioadă de şase luni.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite