Un bărbat a încercat să se sinucidă, aruncându-se într-o fântână. Medicii au reuşit să îl resusciteze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 64 de ani se zbate între viaţă şi moarte la Spitalul de Urgenţă din Brăila, după ce a încercat să îşi pună capăt zilelor prin înecare în fântâna din curtea casei unde locuia.

Pe 19 septembrie, pompierii brăileni au fost chemaţi să salveze un bărbat de 64 de ani din localitatea brăileană Cazaşu, care se pare că a încercat să se sinucidă, aruncându-se într-o fântână. 

Vecinii acestuia spun că era un împătimit al alcoolului, astfel că oamenii legii nu exclud nici posibilitatea ca acesta să fi căzut în fântână accidental în timp ce încerca să scoată apă.

Medicii au reuşit ulterior să îl resusciteze, victima fiind transportată la Spitalul de Urgenţă din Brăila. Starea sa este însă gravă, iar poliţiştii aşteaptă acum ca bărbatul să îşi recapete cunoştinţa pentru a le da detalii despre cele întâmplate.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite