Tupeul fără margini al unor scandalagii: au făcut grătar în mijlocul unei străzi din Brăila, ascultând muzică la maximum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au încătuşat un grup de cinci bărbaţi care a profitat de circulaţia redusă din această perioadă şi a făcut un grătar chiar în mijlocul unei străzi din Brăila, refuzând să înceteze chiar şi după ce oamenii legii le-au cerut în mod expres acest lucru.

Joi, 2 aprilie, în jurul orei 18,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Brăila au depistat un grup de 5 persoane, cu vârste cuprinse între 23 şi 49 de ani, care tulbura liniştea şi ordinea publică, ascultând muzică la intensitate mare în timp ce făceau grătar chiar în mijlocul unei străzi din municipiu.

”Întrucât aceştia nu s-au supus solicitărilor poliţiştilor de a-şi înceta activitatea, au fost încătuşaţi şi controlaţi corporal sumar, conform procedurilor. Cu această ocazie, asupra unui tânăr de 23 de ani, din Brăila, a fost găsit un cuţit tip briceag, în lungime totală de 27 de cm şi lama de 12 cm, care îl purta în buzunarul pantalonilor”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Aceştia au fost conduşi la sediul poliţiei, unde au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare nr.3/2020, Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi Legea 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic.

Totodată, pe numele tânărului de 23 de ani, poliţiştii au întocmit şi dosar penal, în cauză continuându-se cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite