Trei fraţi terorizează elevii şi profesorii de la liceele din Brăila. Ultima victimă, un profesor de religie, a fost ameninţat în incinta unităţii de învăţământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Imediat după ce l-a ameninţat pe profesor, unul din fraţi, un adolescent în vârstă de 15 ani, a fugit de la liceu, fiind căutat în prezent de poliţiştii, care au deschis un dosar penal în acest caz pentru ameninţare.

Trei fraţi, cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani, fac se pare ce vor la cele mai cunoscute licee din Brăila. Zilele trecute, unul dintre aceştia, în vârstă de 12 ani, a ameninţat cu bătaia un elev de la Colegiul Naţional ”Gheorghe Murgoci” şi i-a furat 2 lei.

Poliţiştii au stabilit că, doar în ultimele săptămâni, cei trei fraţi, care provin dintr-o familie dezorganizată, au comis patru tâlhării în Brăila, toate având loc asupra unor elevi, în zone centrale ale oraşului. Micii tâlhari au furat sume modice de bani şi ţigări.

Miercuri, 12 februarie, a venit rândul adolescentului de 15 ani să se dea în stambă. Acesta l-a ameninţat pe un profesor de religie în incinta Liceului Tehnologic ”Panait Istrati”, după care a fugit de la şcoală. Dascălul a anunţat Poliţia printr-un apel la 112, iar oamenii legii îl caută în prezent pe adolescent, care este cercetat pentru ameninţare.

Poliţiştii par să nu aibă soluţii pentru a stopa valul de infracţiuni comise de cei trei fraţi. Părinţii acestora nu se implică decât formal, refuzând să îşi asume răspunderea pentru acţiunile propriilor copii. Nu se prezintă niciodată la şcoală când sunt chemaţi şi comunică doar prin telefon cu profesorii.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite