Trei brăileni s-au ales cu sancţiuni usturătoare după au organizat o petrecere ad-hoc în parcarea unui bloc şi au transmis live pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii s-au autosesizat după ce au aflat că petrecăreţii au dat muzica la maxim şi se află în stare de ebrietate. Toţi au fost sancţionaţi contravenţional pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, dar şi a ordonanţei militare nr.3/2020.

Marţi, 5 mai, la ora 23,15, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în mediul online a fost postat un clip video ce conţinea imagini de natură a tulbura liniştea şi ordinea publică.

”Poliţiştii i-au identificat, pe bulevardul Dorobanţilor, pe trei brăileni, cu vârstele cuprinse între 31 şi 37 de ani, care ascultau muzică în parcarea unui bloc, aceştia aflându-se în stare de ebrietate”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila. 

Cei trei bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă, în valoare de 1.000 de lei fiecare, conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, totodată, fiind sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei fiecare şi pentru nerespectarea prevederilor ordonanţei militare nr.3/2020.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite