Transfer cu scandal al unor pacienţi cu COVID-19 la Brăila. Pacienţii au plâns ca să nu plece, iar autorităţile locale din Brăila s-au jgnit ca la uşa cortului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Francisk Iulian Chiriac, preşedintele CJ Brăila  (stânga), prefectul Cătălin Boboc şi primarul Brăilei Foto: paginile personale/Facebook
Francisk Iulian Chiriac, preşedintele CJ Brăila  (stânga), prefectul Cătălin Boboc şi primarul Brăilei Foto: paginile personale/Facebook

Decizia Centrului Naţional de Coordonare  şi Conducere a Intervenţiei, care stabilise ca 20 de pacienţi de la Focşani să fie transferaţi la spitalul judeţean din Brăila, a declanşat o adevărată furtună politică. Prefectul judeţului Brăila a fost comparat cu Pinocchio de către preşedintele CJ Brăila, iar primarul Brăilei l-a făcut incompetent şi slugarnic.

Potrivit unui ordin al şefului Centrului Naţional de Coordonare  şi Conducere a Intervenţiei, motivat de aglomerarea spitalelor de la Adjud şi Focşani cu pacienţi cu COVID-19, s-a dispus transferul, vineri dimineaţă, a 50 de pacienţi cu forme uşoare sau asimptomatici la spitalele din Brăila şi Rm Sărat.

La aflarea veştii că vor fi transferaţi, pacienţii din ambele spitale vrâncene s-au revoltat, cerând să fie lăsaţi în judeţul din care provin. Unii bolnavi au început să plângă şi le-au cerut cadrelor medicale să nu-i transfere în alte judeţe.

După mai multe ore de discuţii, la orele prânzului, ordinul de transfer al celor 50 de pacienţi a fost anulat. Decizia de transfer a pacienţilor cu COVID-19 a creat un adevărat scandal politic la Brăila, fiind lansate acuzaţii şi jigniri între prefect pe de o parte şi preşedintele Consiliuilui Judeţean Brăila şi primarul Brăilei de cealaltă parte.

”Veste bună pentru brăileni, veste proastă pentru prefect…Cei 20 de pacienţi care urmau să ajungă la Brăila, nu mai vin, vor fi redirecţionaţi către alte spitale din ţară, la cerinţă mea că şi preşedinte al Consiliului Judeţean, pentru a proteja brailenii. Coordonatorul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, la Brăila, este însuşi prefectul judeţului Brăila. Dansul este posesorul tuturor informaţiilor, dansul este primul care află despre deciziile de la nivel naţional. Astfel că acesta ştia despre decizia Ministerului Sănătăţii de a trimite la Brăila 20 de pacienţi din judeţul Vrancea. Oameni buni, spitalul este coordonat de Ministerul Sănătăţii în această perioada, deci sub nicio formă eu nu am fost înştiinţat de această decizie iar Spitalul a primit informaţia oficială pe fax în timp ce pacienţii erau în drum spre spitalul din Brăila. Aflând prea târziu de această decizie, am crezut că nu am timpul necesar să intervin, însă după o discuţie cu factorii de decizie de la nivel naţional, am spus răspicat că la Brăila se vor tratae de COVID-19 doar cetăţenii judeţului. Acest pinocchio din prefectură nu a făcut pe timpul pandemiei decât să anunţe cazurile confirmate şi vindicate. Restul greului l-au dus oamenii responsabili care au ştiut să finanţeze şi să pună în aplicare întocmai ordonanţele militare: cetăţenii judeţului, poliţia, jandarmeria, armata, cadrele medicale şi ceilalţi implicaţi în combaterea acestui virus. Domnul prefect vorbeşte de comunicare şi echipa… care? De o lună şi jumătate nici măcar telefonic nu am fost contactat. Guvernul Orban, luaţi-vă prefectul care în ultima perioadă, în loc să-şi facă datoria şi să informeze corect populaţia, a transformat sediul prefecturii în sediul Partidului Naţional Liberal. Solicit domnului prefect convocarea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a clarifica această situaţie”, a scris Francisk Iulian Chiriac pe pagina personală de Facebook.

La fel de dură a fost şi declaraţia primarului Brăilei, Marian Dragomir. ”Mizeriile lor au blocate iar!!!Felicitări Tudose Mihai şi Iulian Chiriac. Împreună suntem mai puternici decât ei !!! Pacienţii din alte judeţe nu vor mai veni la Brăila. Poate află acum şi prefectul că tot noi am rezolvat şi acum. Fără el !!! O nouă mizerie făcută pe ascuns!!! De ce au respectat brăilenii regulile? Că să aduceţi voi virusul în Brăila pe ascuns ? Ce să spunem? Demisia sau să vă fie ruşine? Spuneţi domnule prefect de ce s-a ascuns transferul bolnavilor? De ce am aflat "pe surse" de acest document după ce pacienţii erau deja pe drum? Că să nu vă putem bloca la timp ca data trecută când s-a intenţionat aducerea lor de la Galaţi? Spitalele sunt în coordonarea Ministerului Sănătăţii şi acum simţim din plin lipsa implicării autorităţilor locale în luarea deciziilor. De ce nu au fost consultate Consiliul Judeţean Brăila şi Primăria Brăila? Pentru că ştiaţi că ne opunem iar? Brăilenii au respectat regulile, autorităţile şi-au făcut treaba, ne-aţi dat amenzi să stăm acasă şi acum ne îmbolnăviţi pe ascuns? Va solicit urgent să vă recunoaşteţi incompetenţa, slugărnicia şi incapacitatea de a vă respectă jurământul!!! Şi să plecaţi ....deja este prea mult !!! Ştiu că va deranjează atitudinea mea, dar niciodată nu o să fiu că voi !!! Niciodată!!!”, a declarat Marian Dragomir.

Prefectul Cătălin Boboc se apără, susţinând că  a aflat abia vineri dimineaţă de transferul pacienţilor din Vrancea şi îi acuză pe preşedintele Consiliului Judeţean Brăila şi pe primarul Brăilei că fac jocul unor ”găşti de partid”.

”O mascaradă politică la care nu vreau să fiu părtaş. Nişte politicieni, respectiv preşedintele Consiliului Judeţean şi primarul municipiului, fac un joc toxic, în care nu mai contează nimic altceva în afară de propriul interes. Cel electoral! Am aflat azi dimineaţă de transferul pacienţilor din Vrancea. Azi dimineaţă! Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, doamna Delia Râşnoveanu, colega de partid a preşedintelui CJ, ştia de aseară. N-au ştiut cum să iasă din situaţie şi au zis că cel mai bine e să dea vina pe prefectură. Nu mă sperii, duc! O gaşcă pentru care contează doar interesul de partid spune minciuni şi jigneşte doar ca să dea bine la public. Brăilenii să nu uite acest teatru absurd, jucat în vremuri când alte lucruri sunt importante! Repet, nu ştiam despre acest transfer! Dar domnul Chiriac ştia. Nu e vina mea că nu şi-a anunţat colegul de partid, pe primarul Dragomir. Şi este foarte grav că nu a anunţat niciun membru al echipei care a gestionat criza COVID la Brăila, DSP, ISU, Instituţia Prefectului. Iniţial, domnul Chiriac a spus că e de acord, apoi s-a răzgândit. Nu aşa se gestionează o criză în care e vorba de sănătatea oamenilor, aşa se gestionează problemele găştilor de partid. Înţeleg că am devenit o ţintă pentru cei care au stat cu mâinile în sân în timpul pandemiei şi şi-au bătut joc de tot ce s-a făcut bine!”, susţine reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite