Traficanţi de droguri condamnaţi la pedepse cu suspendare, trimişi să măture oraşul şi să planteze panseluţe

Traficanţi de droguri condamnaţi la pedepse cu suspendare, trimişi să măture oraşul şi să planteze panseluţe

Foto: arhivă Adevărul

Doisprezece tineri din Brăila au pus pe picioare o afacere cu canabis care a rezistat aproape un an de zile. Cu toate că au vândut canabis la zeci de adolescenţi şi tineri, doar un singur traficant va face închisoare, însă pentru o perioadă scurtă de timp.

Curtea de Apel Galaţi a pronunţat verdictul definitiv, pe 17 septembrie, în cazul a 12 tineri din Brăila trimişi în judecată pentru trafic de droguri de risc. Pedepsele aplicate acestora variază între un an şi 4 luni şi 2 ani şi 2 luni de închisoare, majoritatea sancţiunilor penale fiind suspendate sub supraveghere. Singurul care va face închisoare este unul dintre tinerii ce făcea trafic cu canabis, Frangulea Gabriel Leonard, care va executa 2 ani şi 2 luni de închisoare.

Judecătorii au decis ca tinerii găsiţi vinovaţi pentru trafic cu canabis şi condamnaţi la pedepse cu suspendare să presteze între 100 şi 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Serviciul de Utilitate Publică din Brăila şi la SC Eco SA Brăila, societatea publică de salubrizare, asta însemnând să planteze flori şi să facă curăţenie pe străzile din Brăila.

Pe 28 martie 2018, procurorii DIICOT Brăila au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Ardeleanu Nicuşor, Mitu Geo, Mănăilă Dănuţ Georgian, Chiriţă Radu Georgian şi  Ion Andrei Lucian pentru trafic de droguri de risc în formă continuată.

”Există suspiciunea rezonabilă că,  începând cu anul  2017, în realizarea aceleeaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat,  inculpaţii au cumpărat, deţinut şi revândut unor consumatori din Brăila, diferite cantităţi de cannabis. Totodată, au fost aduse la sediul poliţiei, în baza mandatelor, 24 de persoane”, precizau atunci procurorii DIICOT Brăila.

Cinci persoane, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani, au fost reţinute la acel moment pentru 24 de ore, fiind prezentate Tribunalului Brăila cu propunere de arestare preventivă. De asemenea, faţă de alţi trei tineri, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani, din Brăila, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cei 12 traficanţi au cumpărat şi revândut diferite cantităţi de canabis la zeci de tineri şi minori din Brăila, începând cu anul 2017 şi până pe 28 martie 2018, când au fost prinşi în flagrant de poliţişti şi procurorii DIICOT. 24 de persoane au fost audiate iniţial, fiind efectuate 16 percheziţii domiciliare la locuinţele suspecţilor, ocazie cu care au fost ridicate 207 grame de canabis.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: