Traficant de droguri reţinut de poliţişti. Pe numele său fusese emis un mandat de executare a unei pedepse de cinci ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 25 de ani a fost ridicat de acasă de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila, după ce a fost condamnat de Tribunalul Brăila pentru trafic de droguri.

Pe 24 iulie poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Brăila pe numele unui brăilean, în vârstă de 25 de ani, acesta fiind condamnat la 5 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri.

”În perioada 2015-2017, acesta a efectuat, fără drept, în mod repetat, operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.  În luna iulie 2017, tânărul ar fi achiziţionat, de pe Internet, cantitatea de 30 de grame de substanţe psihoactive”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

În perioada 2015-2017, brăileanul a procurat, deţinut, oferit şi pus în vânzare droguri de risc şi canabis. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite