Taximetrist înarmat cu un spray lacrimogen şi un box metalic împotriva clienţilor violenţi. Poliţiştii i-au deschis dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 41 de ani este cercetat pentru portul fără drept de obiecte periculoase, după ce poliţiştii au descoperit un spray lacrimogen şi un box metalic cu trei monturi metalice în taxiul pe care îl conducea.

Pe 15 octombrie, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila l-au oprit în trafic, pentru control, pe un brăilean de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, în regim de taxi, pe bulevardul Dorobanţilor din Brăila.

”Cu ocazia efectuării controlului vehiculului, poliţiştii au găsit în portiera stânga faţă a vehiculului un spray lacrimogen şi un box metalic cu trei monturi metalice, tip cap de mort, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Brăileanul a fost condus la sediul Poliţiei municipiului, pe numele său fiind întocmit dosar penal pentru portul fără drept de obiecte periculoase.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite