Tânăr cu probleme psihice suspectat că a ucis cu toporul un bătrân pe care îl ţinea în gazdă. Tatăl suspectului a dispărut misterios în urmă cu un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Florentin Coman
FOTO Florentin Coman

Crimă cu sânge rece săvârşită în satul Cuza Vodă, comuna Salcia Tudor, din judeţul Brăila, în ultimele zile ale anului 2014. Un bătrân de 67 de ani a dispărut de pe data de 30 decembrie 2014, fiind găsit abia pe 3 ianuarie 2015, îngropat în grădina unei gospodării din sat.

Victima se numeşte Coman B.şi nu era din partea locului. Bărbatul locuia în gazdă la o familie din Cuza Vodă. El nu a mai fost văzut din data de 30 decembrie. Câteva zile mai târziu, mai exact pe 2 ianuarie, un localnic a găsit câteva haine pătate de sânge, într-un canal de desecare din apropierea satului. Omul în cauză a anunţat Poliţia, la numărul de urgenţă 112, iar o echipă de investigaţii condusă de comisarul şef Adrian Glugă, adjunctul şefului Ispectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila a sosit la faţa locului pentru cercetări.

Trupul neînsufleţit al lui Coman B a fost descoperit sâmbătă, 3 decembrie, îngropat într-o grădină învecinată cu casa unde stătea în gazdă. Principalul suspect pentru comiterea crimei este chiar bărbatul care îl găzduia pe bătrân. Cristian B., 33 de ani, este cunoscut cu probleme psihice. El a fost reţinut şi dus la Spitalul de Psihiatrie "Sf. Pantelimon" Brăila.

Surse din rândul anchetatorilor au precizat că la locuinţa suspectului, respectiv într-o magazie, a fost găsit un topor despre care se presupune că ar putea fi arma crimei, acesta fiind ridicat pentru cercetări. Bătrânul prezenta leziuni în zona capului, acestea aducându-i, se pare, sfârşitul.

În mod ciudat, tatăl suspectului, Dumitru Belu, 61 de ani, a dispărut de la domiciliu în urmă cu aproape un an, mai exact în data de 25 ianuarie 2014. Misterul dispariţiei bărbatului nu a fost elucidat până în prezent, iar după crima petrecută în urmă cu câteva zile, sătenii din Cuza Vodă se declară convinşi că acesta ar fost ucis de fiul său.

Cititi si

Crimă înfiorătoare în Hunedoara: bărbat ucis după ce a fost confundat cu Diavolul

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite