Spectacol pe cer între Brăila şi Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul aviatic va avea loc la Vădeni, în judeţul Brăila. FOTO: ADEVĂRUL
Spectacolul aviatic va avea loc la Vădeni, în judeţul Brăila. FOTO: ADEVĂRUL

Locuitorii celor două oraşe sunt asteptaţi sâmbată, de la ora 10.00, la deja tradiţionala demonstraţie de zbor de pe aerodromul Aerial Club din Vădeni. Mitingul aerian, denumit „Borş de peşte la Vădeni” a ajuns la cea de-a şasea editie, prima desfăşurându-se pe terenul de zbor al bazei aeriene Pegas Galaţi, celelalte la aerodromul din comuna brăileană Vădeni.

Si in acest an, organizatorii au pregatit un spectacol aerian de exceptie: peste 20 de aparate de zbor din toata tara vor participa la manifestare. Este vorba despre motoparapante cu un loc sau doua, motodeltaplane si avioane ultrausoare. Parasutistii nu vor lipsi nici ei din program, la fel ca si aeromodelistii din Galati si din Braila. Cei care vor veni la aerodromul Aerial Club din Vadeni vor putea sa urmareasca demonstratii de zbor, atat individuale cat si in formatie, sau lansari de parasutisti din motodeltaplane.

"Vor fi prezentate, atat la sol cat si in aer, aparate de zbor de ultima generatie, accesorii si echipamente pentru pasionatii inaltimilor. Dupa incheierea demonstratiei de zbor, publicul va putea sa vada de aproape masinariile zburatoare, va putea sa faca fotografii sau sa stea de vorba cu pilotii si instructorii de zbor. Apoi, cei care vor sa incerce magia zborului, pot sa o faca zboruri de agrement in zona, alaturi de instructori experimentati, care le vor arata cateva din tainele acestui sport. Nu vor lipsi din peisaj gratarele si berea sau sucurile reci, fara de care o astfel de sarbatoare nu ar avea farmec", ne-a declarat Cristian Deceanu, organizator.

Seara, dupa ce activitatea de zbor se va incheia, invitatii sunt asteptati la traditionalul hangar party iar senzatia serii va fi borsul de peste, gatit dupa o reteta lipoveneasca de un bucatar din Braila. Zborurile de agrement vor continua si duminica, astfel ca cei care nu au reusit sambata sa se bucure de senzatiile tari de la inaltime, mai au o sansa. Anul acesta, mitingul aerian “Bors de peste la Vadeni” are o semnificatie deosebita pentru pasionatii de zbor din zona Galati-Braila-Tulcea-Vrancea: Asociatia sportiva Aerial Club, singurul aeroclub din aceasta parte a tarii, implineste 10 ani de existenta. 10 ani in care a promovat, cu succes, zborul cu aparate ultrausoare, 10 ani in care multi pasionati si-au capatat aripile cu ajutorul instructorilor de la Aerial Club, 10 ani in care pilotii aeroclubului au participat la numeroase competitii de profil, din tara si din strainatate, si au obtinut rezultate remarcabile.

"La Aerial Club se poate deprinde, in conditii de maxima siguranta, zborul cu parapanta, motoparapanta, motodeltaplanul si avionul ultrausor. De asemenea, aeroclubul ofera servicii de publicitate aeriana (lansare fluturasi sau tractare de bannere), transport rapid oriunde in tara, posibilitatea de filmare sau fotografiere aeriana, precum si servicii de consultanta in achizitionarea si certificarea unei aeronave", a adăugat Cristian Deceanu.     
Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite