SĂRBĂTOARE: De Sfântul Gheorghe, legenda spune că înfloresc nucii şi ies comorile din pământ sub forma unor limbi de foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul spiritual al trupelor terestre şi al bisericii de pe strada Gării - fost general roman martirizat de împăratul Diocleţian - trăieşte veşnic în conştiinţa colectivă a românilor. Mii de brăileni îşi serbează astăzi ziua onomastică.

Pomenit de toate bisericile tradiţionale creştine, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (în greacă Gheorghios, „agricultor", „om al pământului") a fost martirizat pe 23 aprilie 303 d. H., pe vremea celei mai cumplite persecuţii anticreştine, generalizate în tot Imperiul Roman.

A devenit ocrotitor spiritual al mai multor ţări, regiuni şi oraşe, (inclusiv patron spiritual al Angliei), chipul său binecunoscut, care-l arată ucigând balaurul, fiind zugrăvit pe steagul de luptă al marelui voievod Ştefan cel Mare, sanctificat de Biserica Ortodoxă Română.

„În noaptea Sfântului Gheorghe înfloresc nucii"

Ca orice mare sărbătoare creştină, sărbătoarea Sfântului Gheorghe a iscat obiceiuri şi credinţe populare.

„Se spune că, în noaptea Sfântului Gheorghe, înfloresc nucii. Aşa am prins de la părinţii şi bunicii mei", ne-a spus Gheorghe Dragomir, pensionar de pe B-dul Independenţei, care a copilărit în Dobrogea.

image

Nu puţini sunt aceia care sunt convinşi că, în noaptea aceasta, vechile comori îngropate de barbari şi de turci îşi fac simţită prezenţa. La ţară, mai ales, bătrânii sunt convinşi că nu sunt doar legende.

„În noaptea de Sfântul Gheorghe - ştiu de la bătrâni - ies comorile din pământ. Ies la iveală sub forma unor limbi de foc. Dacă se nimereşte să fii în apropiere, poţi afla locul unde a fost ascunsă comoara îngropată de turci", ne-a spus Didina Drăghici, de 80 de ani, pensionară.

În urmă cu câţiva ani, un sătean din comuna Tichileşti i-a solicitat primarului un utilaj cu care să sape în pământ, acolo unde văzuse flăcări ieşind din pământ, în noaptea Sfântului Gheorghe. N-a fost crezut de nimeni, deşi omul s-a jurat că a văzut flăcări albăstrui, licărind la miezul nopţii, exact pe locul în care fusese, cândva, o cruce veche de piatră.

„Simbolul biruinţei asupra Răului"

Biserica nu acceptă astfel de credinţe, obişnuite, de altfel, la un popor străvechi, cu rădăcini în Tracia preromană. Importanţa sărbătorii, însă, este una covârşitoare.

„Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este simbolul biruinţei asupra Răului, dovadă iconografia creştină, cu sfântul ucigând balaurul. Fost general roman, Gheorghe nu a ucis un balaur, însă a fost martirizat pentru credinţa în Hristos, odată cu soţia împăratului", ne-a spus părintele Leontin Cristian, capelanul Garnizoanei Brăila.

Nu e de mirare că sunt mii de brăileni care poartă numele Sfântului Gheorghe şi că, în România, nu e oraş mai răsărit care să nu aibe măcar un lăcaş sfânt închinat marelui martir, sărbătorit astăzi.

Astăzi, în toate bisericile creştin-ortodoxe se ţin slujbe speciale şi se dau de pomană din roadele pământului, în numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, numit şi Purtătorul de Biruinţă.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite