Român achitat de acuzaţia de crimă, deşi a luat viaţa unui om. Ce este excesul neimputabil şi cui i se aplică

Român achitat de acuzaţia de crimă, deşi a luat viaţa
unui om. Ce este excesul neimputabil şi cui i se aplică

FOTO arhivă Adevărul

Judecătorii au reţinut excesul neimputabil, o reglementare prevăzută de Codul Penal, în favoarea unui bătrân în vârstă de 73 de ani ca justificare legală a achitării acestuia pentru omor.

Curtea de Apel Galaţi l-a achitat definitiv pe Ilie Borcan, un bărbat de 73 de ani, de acuzaţia de omor pe motiv că fapta a fost comisă printr-un exces neimputabil, prevăzut de articolul 26 din Codul Penal. 

Anterior, şi Tribunalul Brăila îl achitase pe bătrân, dar în baza legitimei apărări. Decizia pronunţată de magistraţi este una foartă rară la nivelul justiţiei româneşti şi se ia doar în cazuri expres prevăzute de lege. Referitor la excesul neimputabil,

Codul Penal prevede că ”nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depăşit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului.”  

Fapta care a intrat sub incidenţa articolului 26 din Codul Penal a fost comisă pe 19.09.2020 în localitatea brăileană Ţepeş Vodă. Bărbatul de 73 de ani şi victima, un consătean de 32 de ani, s-au întâlnit la un bar din sat, ocazie cu care Ilie Borcan l-a acuzat pe acesta că i-ar fi sustras 200 de lei.

Lovitura fatală

Tânărul s-a înfuriat şi a început să îl injure. Fiind sub influenţa alcoolului, bărbatul de 32 de ani l-a urmărit pe bătrân până la locuinţa acestuia, timp în care l-a lovit cu pumnii în zona feţei, fără ca acesta să riposteze. Ulterior, a intrat în curtea acestuia şi a continuat să îl lovească, moment în care bătrânul a luat o coasă de lângă un porumbar şi a început să facă mişcări semicirculare, în ideea să se apere de loviturile consăteanului său.

Agresorul nu s-a oprit, aşa cum a sperat bătrânul, iar în timpul uneia dintre mişcările amintite, coasa a pătruns în hemitoracele stâng, perforându-i inima şi plămânul stâng. Tânărul de 32 de ani a mai apucat să meargă cam 40 de metri şi s-a prăbuşit la pământ. Pe drumul spre spital a decedat. De amintit este şi faptul că bătrânul a trecut printr-un alt pericol de moarte la doar câteva minute după incidentul violent soldat cu moartea consăteanului. Un prieten al acestuia a aflat ce se întâmplase şi a încercat să intre în curtea acestuia şi să îl lovească cu o toporişcă, dar a fost oprit de soţia lui Ilie Borcan.

„A trebuit să echilibreze forţele”

Judecătorii au apreciat că bătrânul nu a făcut altceva decât să se apere de furia dezlănţuită a agresorului, iar fapta se încadrează în limitele excesului neimputabil. ”Atacul victimei asupra inculpatului a fost unul material, direct, injust, imediat, întrucât victima, fără nicio justificare legală, a atacat pe inculpat lovindu-l cu pumnii în special în zona feţei, pe distanţa de 50 de metri de la bar la locuinţa acestuia, a continuat să-l lovească pe inculpat şi în propria sa curte, a rupt un ornament de la unul din stâlpii porţii inculpatului şi a aruncat asupra capului inculpatului cu acest ornament cu intenţia clară de a-l ucide pe acesta, în timp ce şi preciza verbal că îl va ucide pe inculpat”, au stabilit magistraţii Curţii de Apel Galaţi.

Potrivit declaraţiilor martorilor, tânărul nu a putut fi stăpânit nici de concubina lui, care l-a ţinut de tricoul cu care era îmbrăcat, în încercarea de a-l opri din atacul asupra bătrânului, dar nu a reuşit.  ”A trebuit să echilibreze forţele cu acea coasă pe care a avut-o la îndemână în curtea sa, dar chiar şi aşa trebuie să se ţină cont de faptul că inculpatul nu a dorit să ucidă victima, ci a executat acele mişcări cu coasa pentru a face victima să se îndepărteze, numai că aceasta şi-a continuat atacul şi a intrat practic în coasa cu care inculpatul executa mişcările”, este concluzia judecătorilor.

Familia victimei nu va primi despăgubiri

În urma verdictului, instanţa a respins toate pretenţiile civile ale rudelor victimei. Concubina bărbatului de 32 de ani ceruse daune materiale în cuantum de 50.000 de lei, o sumă similară fiind solicitată şi de mama victimei drept cheltuieli de înmormântare. În plus, s-a cerut ca Ilie Borcan să plătească şi daune morale de 450.000 de lei, dar şi pensii de întreţinere pentru cei doi copii minori ai victimei până când aceştia vor ajunge la vârsta majoratului.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Crimă după o discuţie despre sex. Şi-a ucis verişoara când i-a spus că îl va reclama pentru viol

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările