Risc: Farmaciile brăilene îşi asumă eliberarea reţetelor gratuite și compensate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi Casa Judeţeană pentru Asigurări de Sănătate (CJAS) Brăila a epuizat, de două luni, banii pentru medicamentele compensate şi gratuite alocaţi anului în curs - 32 de mii de lei - toţi medicii de familie eliberează reţete, iar, pentru a nu intra în faliment, farmaciile dau medicamente în acest regim.

"Am încredere că bani se vor găsi, ne vom putea face treaba în continuare", a precizat Luciana Boboc, şefa CJAS Brăila.

Farmaciştii speră într-o nouă rectificare bugetară şi continuă să dea medicamente gratuite şi compensate în regim de urgenţă şi pentru bolnavii cronici, deşi au de încasat, până acum, şi câte şase mii de lei.

"Problema este că reprezentanţii Casei nu au mai venit să ridice documentele pentru a fi verificate, contabilizate. Bani, trebuie să fie într-un final, iar noi aşteptăm să ni-i deconteze", a declarat Carmen Ionescu, farmacist la unitatea de lângă Spitalul de Urgenţă din Hipodrom.

Fără plafon

În anii trecuţi, CJAS impunea plafoane în baza cărora farmaciştii onorau reţetele compensate şi gratuite.

image

"Contractul pe care-l avem acum nu prevede suma totală. În fiecare lună ne trimit prin e-mail informaţia, că avem, de exemplu, un plafon de o anumită sumă. Eu personal am solicitat ca informaţia să vină prin adresă oficială, nu pe mail, nu mi se pare normal. Am întrebat la Casă de ce s-a epuizat fondul, mi s-a spus că a crescut consumul, dar nu cred că ăsta e motivul", mai spune farmacista Ionescu.

Singurii care nu îşi fac probleme sunt medicii.

"Noi nu avem o normă de eliberare. Oamenii vin la consultaţie şi dacă e nevoie prescriem reţete", ne-a declarat dr. Steluţa Nedelcu.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite