Reacţie revoltătoare după ce o fetiţă de 4 ani a căzut într-o gură de canalizare fără capac: „Aşa, şi? Ce mă zăpăciţi la cap?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO www.avocatura.com
FOTO www.avocatura.com

Declaraţia îi aparţine inginerului şef responsabil cu exploatarea reţelelor din cadrul Companiei de Utilităţi Publice Brăila, care a dat dovadă de o lipsă crasă de empatie şi umanitate. Primarul Brăilei a cerut demiterea acestuia, iar conducerea societăţii şi-a cerut scuze şi a demarat o anchetă internă.

Un incident ce se putea încheia tragic a avut loc vineri, 6 mai. O fetiţă în vârstă de 4 ani care se afla alături de mama sa, o tânără de 23 de ani, a căzut într-un gură de canal fără capac, la intersecţia străzilor 1 Decembrie 1918 şi Plevna din Brăila. De amintit este că respectiva gură de canal nu era semnalizată.

Pompierii au jntervenit pentru ca micuţa să fie scoasă la suprafaţă, aceasta fiind preluată apoi de o ambulanţă şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

De-a dreptul revoltătoare este reacţia inginerului şef responsabil cu exploatarea reţelelor din cadrul Companiei de Utilităţi Publice (CUP) ”Dunărea” Brăila, Ionel Pătraşcu, când a fost întrebat despre incident.

 „Aşa, şi? Ce mă zăpăciţi la cap? Se mai fură capacele… Căutaţi-l pe directorul economic, să vă dea detalii. Da, eu sunt tehnic, dar el conduce. Sau căutaţi pe cine se ocupă de relaţia cu presa, că e un purtător de cuvânt. Pa!”, a fost reacţia lui Ionel Pătraşcu, contactat de debraila.ro.

„O atitudine de vătaf care nu vrea să fie deranjat cu probleme de serviciu”

Primarul Brăilei, Marian Dragomir, spune că atitudinea inginerului şef responsabil cu exploatarea reţelelor din cadrul CUP Brăila este incalificabilă, iar într-o astfel de situaţie există doar două variante: „demisia sau demiterea”.

„A manifestat o gravă lipsa de profesionalism, o atitudine sfidătoare la adresa şefilor pe care nu i-a anunţat din neglijenţă sau cu intenţia de a-i expune. Cel mai grav aspect este lipsa de empatie. Lipsa de umanitate este ceva de neimaginat. A dat un răspuns halucinant şi sfidător, cu o atitudine de vătaf care nu vrea să fie deranjat cu probleme de serviciu. Regret sincer situaţia generată de această persoană şi sunt convins că va fi eliminat din companie. Nu voi apăra niciodată astfel de atitudini, indiferent de la cine vin”, a declarat edilul pentru debraila.ro.

Primarul a cerut Companiei de Utilităţi Publice Brăila să demareze o anchetă după cele întâmplate şi să ia măsuri, astfel încât astfel de incidente să nu mai aibă loc.  ”Astfel de persoane nu au ce cauta în companii publice. Dacă nu îşi da demisia, vor fi demarate rapid procedurile legale de îndepărtare din funcţie”, a mai spus Marian Dragomir.

”Ne cerem scuze public”

Conducerea Companiei de Utilităţi Publice Brăila s-a delimitat de declaraţiile inginerului şef şi a anunţat demararea unei anchete interne, ţinând cont că acesta a făcut afirmaţii în numele societăţii, deşi nu fusese autorizat în acest sens.

”Regretăm evenimentul petrecut în cursul zilei de vineri, 06.05.2022.

Ne cerem scuze public pentru declaraţiile nefericite emise de inginerul şef responsabil cu exploatarea reţelelor CUP "Dunărea" Brăila. Având în vedere că acestea au fost inadecvate poziţiei şi responsabilităţilor sale, la nivelul societăţii s-a declanşat o anchetă internă.

Facem menţiunea că acel cămin de evacuare aparţine fostei centrale termice CT Hristov Botev care se află în lichidare. Căminul de canal, aflat în administrarea CUP “Dunărea” Brăila, este situat la o distanţă de aproximativ doi metri de locul incidentului şi este prevăzut cu capac.

Cu toate acestea, în urma nefericitului incident am intervenit imediat, am luat măsuri  şi am asigurat protecţia zonei pentru a preîntampina producerea altor evenimente.

Totuşi , un lucru important de reţinut este, că în ultima perioadă ne confruntăm cu o situaţie alarmantă în legătură cu furtul capacelor de canalizare, iar ca rezultat, apar aceste pericole de accidentare pentru cetăţeni. De asemenea, înregistrăm un volum de cheltuieli foarte mare datorită înlocuirii capacelor de cămin sustrase. Cert este că , atunci  când identificăm sau suntem sesizaţi în mod operativ înlocuim capacele sustrase.

CUP " Dunărea" Brăila a luat şi ia în continuare măsuri de prevenire a riscurilor legate de capacele de canalizare. Avem un program de mentenanţă preventivă a reţelelor de apă şi de canalizare care include inspecţii şi verificări regulate a stării capacelor de către personalul societăţii noastre. Capacele lipsă sunt înlocuite. Cum în Brăila sunt foarte multe capace de canalizare, e practic, imposibilă acoperirea a 100% din aceste riscuri numai prin activitatea personalului societăţii.

Facem apel către toţi locuitorii să semnaleze lipsa capacelor de canalizare la telefon 0239.692.900 sau pe adresa de email a societăţii dunarea@apabraila.ro”, precizează reprezentanţii CUP Brăila.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

FOTO Viaţă de orăşean cu WC-ul în fundul curţii şi noroiul în prag. Peste 40 de străzi din Galaţi, fără urmă de canal

Cinematografe 3D în comune fără gaz metan, canalizare sau drumuri asfaltate. Localnic resemnat: „Asta ne mai lipsea!“

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite