Razii în trafic ale poliţiştilor rutieri. 26 autovehicule au fost  verificate, iar 8 şoferi au fost testaţi cu etilotestul

Razii în trafic ale
poliţiştilor rutieri. 26 autovehicule au fost 
verificate, iar 8 şoferi au fost testaţi cu etilotestul

Foto: arhivă Adevărul

Luni, 4 noiembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila, Biroului Rutier, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat, pe raza municipiului, pentru prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică şi actele de comerţ.

Ştiri pe aceeaşi temă

Oamenii legii au acţionat şi pentru conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun încălcând regulile de circulaţie, în vederea salvării de vieţi şi prevenirea accidentelor rutiere grave.

”Pe timpul activităţilor au fost legitimate 49 de persoane, au oprit în trafic şi controlat 26 autovehicule, 8 dintre şoferii acestora fiind testaţi cu aparatul etilotest”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Cu această ocazie, poliţiştii au constatat 5 contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de peste 2.000 de lei pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: