Procesul adolescentului care a înjunghiat doi tineri şi i-a privit cum sângerează de moarte. Conflictul a pornit de la o fată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un băiat de 17 ani a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a fost la un pas să omoare doi tineri în urma unei banale dispute. Adolescentul a jignit o fată, iar prietenul acesteia şi un văr de-al său au sărit să îi apere onoarea, însă au fost înjunghiaţi.

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe Ionuţ Fulgeanu, care la data comiterii faptei avea 17 ani, la 5 ani de închisoare, pedeapsa urmând a fi executată într-un centru de detenţie.

Tânărul a fost obligat şi să-i achite daune morale de 15.000 de lei uneia dintre victimele sale. Incidentul sângeros s-a consumat pe 5 februarie 2018 şi a şocat comunitatea din localitatea brăileană Ulmu. Totul a pornit de la fată, prietena unui consătean de 22 ani, pe care Ionuţ Fulgeanu ar fi jignit-o.

Tânărul de 22 ani l-a sunat şi i-a reproşat gestul, iar adolescentul i-a cerut să se întâlnească la um bar din localitate pentru a lămuri lucrurile. Ionuţ Fulgeanu a venit la întâlnire înarmat cu un cuţit cu lama rabatabilă, cu lungimea de 23 de centimetri.

În loc să clarifice lucrurile, adolescentul i-a provocat constant pe tânărul de 22 de ani şi pe un văr al acestuia care venise cu el, în vârstă de 16 ani. ”Dacă eşti şmecher, vino încoace”, i-a strigat la un moment dat Ionuţ Fulgeanu consăteanului său, iar când acesta s-a apropiat de el, l-a lovit cu cuţitul în umărul drept şi apoi în zona hemitoracelui drept anterior.

Văzând ce se întâmplase, vărul lui a luat o toporişcă din şareta cu care veniseră şi a vrut să-l lovească pe adolescent, dar a scăpat arma albă din mână. Ionuţ Fulgeanu a profitat şi i-a aplicat o primă lovitură de cuţit în zona hemitoracelui anterior drept. Victima a căzut pe un podeţ, iar agresorul i-a mai aplicat o lovitură de cuţit în zona hemitoracelui drept posterior.

I-ar fi lăsat să moară dacă nu îl încătuşau poliţiştii

Cu toate că ambii tineri sângerau abundent, adolescentul i-a împiedicat pe sătenii care veniseră la faţa locului să îi ducă la spital, ameninţându-i şi pe aceştia cu cuţitul. Poliţiştii au reuşit în cele din urmă să îl dezarmeze şi să îl încătuşeze.

Tânărul de 22 de ani a suferit un traumatism toracic deschis cu hemotorax drept, pneumotorax drept, plagă pulmonară, plăgi multiple înjunghiate penetrante în zona toracelui drept, necesitând 35-40 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Adolescentul de 16 ani a suferit o plagă înjunghiată la baza feţei anterioare a hemitoracelui drept, având nevoie de 8–9  zile de îngrijiri medicale pentru a se recupera. Ionuţ Fulgeanu a refuzat constant să îşi asume responsabilitatea pentru cele întâmplate, dând vina pe victimele sale. Acesta a susţinut că ar fi fost provocat şi a fost nevoit astfel să se apere.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite