Primarul Brăilei vrea să înlocuiască măturile cu maşini automate. Ce alte schimbări mai are în vedere edilul-şef în privinţa activităţii de salubrizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De la anul, primarul Dragomir vrea să înlocuiască măturile cu maşini automate pentru curăţarea străzilor  FOTO Florentin Coman
De la anul, primarul Dragomir vrea să înlocuiască măturile cu maşini automate pentru curăţarea străzilor  FOTO Florentin Coman

Activitatea de salubrizare va cunoaşte schimbări profunde, în Brăila, de anul viitor. Cel puţin aşa promite primarul Marian Dragomir, care şi-a expus deja câteva idei pe această temă, în cadrul unei conferinţe de presă.

„O să trebuiască să ne documentăm pentru că o să avem nişte schimbări pe zona de salubritate din punctul meu de vedere. Mai durează până când o să avem operatorul unic, dar de anul viitor o să avem o nouă abordare privind activitatea de salubrizare a oraşului. Acum sunt doar planuri şi idei. Deocamdată vor rămâne tot cei trei operatori („Braicata”, „ECO” şi RER n.n.)până când va fi organizată licitaţia pentru operatorul unic, la care vor putea participa atât cei trei, cât şi alţii”, a declarat primarul.

Printre schimbările avute în vedere, Dragomir a menţionat, printre altele, amenajarea unor noi puncte de colectare a deşeurilor, precum şi dotarea cu aspiratoare stradale.

„Consider că numărul de pubele este insuficient şi de asta avem atât de mult gunoi pe lângă containere. Consider că trebuie să ne facem acele puncte în care să avem depozitate containerele ca să nu mai avem gunoiul răscolit de oamenii străzii sau de câini. Cam astea sunt lucrurile care mă nemulţumesc. Cred că măturatul ar trebui să îl facem în anii următori cu maşini automatizate şi nu la mătură. Sunt mai multe aspecte pe care o să le îmbunătăţim. Până la a spăla cu detergenţi străzile, vreau cel puţin să măturăm automatizat”, a mai precizat edilul-şef.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite