Povestea bogatei familii Fernic. Mogulii industriei navale româneşti au pornit de la o turnătorie de ceaune şi plite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Fernic a pus în 1893, la Galaţi, bazele celui mai important şantier naval românesc (dezvoltat de comunişti şi cunoscut acum ca Damen). A început ca atelier de ceaune pentru mămăligă şi bucşe de căruţă. A făcut avere din construcţia de nave, devenind senator şi cel mai mare furnizor al Arsenalului Armatei în Primul Război Mondial.

Deşi este mult mai puţin cunoscută decât celebrele familii de industriaşi Malaxa sau Auschnitt, familia Fernic din Galaţi a contribuit şi ea fundamental la saltul spectaculos al industriei României de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

În istoria neamului Fernic există numeroase episoade fericite, legate de modul cum a reuşit să pună la punct o serie de afaceri de mare succes, dar şi mărturii despre o serie de drame teribile, cu accente pe alocuri bizare.

Scurtă istorie a şantierelor navale gălăţene

Galaţiul este unul dintre oraşele româneşti cu o lungă tradiţie a costrucţiilor navale. Există dovezi că aici se făceau corăbii de mici dimensiuni în urmă cu două milenii. Există apoi, dovezile despre pânzarele moldoveneşti din vremea lui Ştefan cel Mare. Încă cu corăbii adevărate, capabile să parcugă mările, s-a lucrat de-abia de pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Potrivit cercetătorului Tudose Tatu (autorul unei excepţionale cărţi: „Istoria trudită a fabricilor uitate” – Galaţi, 2008), încă de pe la 1822 se consemnează în sursele scriese, informaţii despre meşterii care reparau corăbiile la Galaţi.

La 1829 apar primele referiri la infrastructura de construcţii navale de la Galaţi (în relatarea consului francez Violier), iar după 1935 sunt numeroase relatări scrise cara arată că, anual, aici se făceau între patru (şi începuturi) şi peste 20 (1864). Între timp, la 1841, se construia la Galaţi prima navă militară: o canonieră cu trei tunuri.

La 1857, aici fiinţa deja o companie navală puternică (Compania franco-danubiană), cu 700-800 de angajaţi, care însă, între 1869 şi 1878 îşi reduce substanţial activitatea până la dispariţie.

O vreme, construcţia navală a fost foarte redusă (atelierelor locale, destul de mici, ocupându-se îndeosebi cu reparaţiile), pentru ca în 1893 să între în scenă Gheorghe Fernic, părintele navalisticii moderne româneşti.

Mogulul” ceaunelor şi bucşelor

După cum scrie Tudose Tatu, Gheorghe Fernic a pus bazele „bunicului” actualui şantier naval din Galaţi (întreprindere de construcţii navale ce are în prezent, cea mai mare cifră de afaceri pe industria de profil din România), care pe atunci, la 1893, era o turnătorie în fier şi bronz.

Alte izvoare scrise (mai ales biografiile rămase în ceea ce-i priveşte pe George Ghe. Fernic – fiul industriaşului şi Ionel Fernic – nepotul de frate al lui Gheorghe Fernic), ne arată însă o poveste ceva mai complicată.

„De fapt, familia Fernic era din Târgovişte la origine. Tatăl  lui, Scarlat, ajunsese la Galaţi mânat de mirajul marelui port dunărean, s-a căsătorit aici (cu Ruxanda) şi a prins rădăcini.  Gheorghe s-a născut la 1860,  într-o vreme în care revoluţia industrială atingea, pe ici, pe colo, zona Galaţiului, ceea ce l-a făcut pe tatăl său să-l dea la şcoala de meserii, apoi la inginerie, unde a învăţat prelucrarea metalelor prin turnare şi forjare”, scrie Tudose Tatu.

A ajuns director al Şcolii de meserii din Galaţi, apoi şef de secţie la Arsenalul Flotilei de Război, apoi din nou director al şcolii.

În 1893, când a demisonat din funcţiile deţinute şi a fondat „Gheorghe Fernic&Co”, a beneficiat de capitalul a doi investitori francezi (Teodore Guiller şi Jean Poujoliet) destul de curajoşi, căci Fernic nu avea bani, ci doar ştiinţa prelucrării metalelor şi o pricepere managerială deosebită. Era ceea ce, în zilele noastre, s-ar putea numi antreprenor.

Evident, s-a pus pe loc pe fabricarea de vapoare. Câţiva ani buni la „Gheorghe Fernic&Co”(aflată pe strada Ceres, undeva în apropiere de actualul Spital CFR) s-au turnat ceaune pentru mămăligă, plite, bucşe de căruţă şi capace de canalizare. De altfel, în Galaţi, pe străzile Domnească şi Bălcescu, mai pot fi văzute şi astăzi, pe ici, pe colo, capace de canalizare cu inscripţia fabricii lui Fernic.

Abia pe 12 mai 1897 (adică după patru ani de „turnătorie”) este înscrisă cererea lui Fernic către Primaria Galaţi pentru un teren la Dunăre. După alţi doi ani, în iunie1899 erau menţionate prima oară, în ziarul „Galaţii”, „şantierele de construcţii fluviale ale Dlui Fernic & Co.”, unde se repara vasul de pasageri „Orientul”.

Ionel Fernic (dreapta), cu celebrul cântăreţ Cristian Vasile SURSA FOTO Wikipedia

Imagine indisponibilă

Trecut ca „inginer mecanic”, în Calendarul comerţului şi industriei gălăţene la 1895, Fernic se extindea în afaceri, în paralel cu efortul de deschidere a şantierului naval, ca membru a două societăţi pe acţiuni gălăţene - de exploatare a gazului de iluminat şi (membru fonator) al fabricii de gaz „Siretul”.

Succesul turnătoriilor „Fernic” avea să fie confirmat, în 1900, de medalia de argint obţinută la „Expoziţia Universală” de la Paris, pentru o maşină de găurit radială revoluţionară pentru acele vremuri.

Un amănunt senzaţional este acela că pe Şantierele Fernic, la 1911, a fost construit de către  Ion Paulat primul hidroavion cu fuselaj din lume, inginerul fiind şcolit pe banii industriaşului, care i-a „mirosit” potenţialul creativ.

Afiş care aminteşte de performanţa lui Ion Paulat FOTO Muzeul de Istorie Galaţi

ion paulat

Asasinatul de la Palatul Fernic

În anii care au urmat, averea lui Gheorghe Fernic a crescut ameţitor, la fel şi notorietatea lui. A ajuns senator, preşedinte al Camerei de Comerţ şi unul dintre cei mai mari industriaşi ai României, şantierul lui naval având în 1918 peste 2.000 de angajaţi, iar atelierele de prelucrarea metalului fiind o parte esenţială a industriei de război româneşti (mai ales sub guvernările liberale, de care era apropiat).

În Galaţi, Gheorghe Fernic a locuit în mai multe clădiri, însă cea mai impunătoare este cea aflată în centrul urbei, lângă parcul Eminescu (strada Lahovay). Cunoscută la acea vreme ca „Palatul Fernic”, clădirea a fost construită la 1901 (se pare) după planurile marelui arhitect Ion Mincu, iar între zidurile ei s-a produs o crimă care i-a schimbat complet viaţa marelui industriaş.

Conform cercetătorului Tudose Tatu (citat de scriitorul Victor Cilincă),  Elena, soţia lui Fernic, devenise pictoriţă, poate şi ca să-şi mai umple timpul când atât de energicul inginer o lăsa singură pentru călătorii de afaceri.

În anul 1920, Elena a fost surprinsă de tâlhari şi ucisă, pentru că-i recunoscuse. Cazul a fost descoperit de Tudose Tatu în ziarul „Galaţii-Noi” al formidabilului director de ziar Burbea, care, nemulţumit că Poliţia bătea pasul pe loc, face propria anchetă şi, în numai câteva zile, îi descoperă şi pe făptaşi: femeia în casă şi concubinul ei.

Casa din Galaţi în care a fost ucisă Elena Fernic FOTO Costel Crângan

Imagine indisponibilă

Afectat de moartea violentă a soţiei sale chiar în această casă, Fernic se nută la Valea Călugărească (la o moşie a lui) şi vinde imobilul lui Vasile Miron, proprietarul cunoscutei fabrici de cărămidă şi ţiglă „Miron”, care avea în apropiere un cinematograf (devenit „Popular” după naţionalizare) şi încă două imobile.

Fernic moare în 1942, la 82 de ani, iar mormântul lui este necunoscut. La fel cum este parţial necunoscută şi viaţa lui excepţională. Din păcate, marionetele prezentului nu se pricep (sau nu vor) să ţină vie gloria înaintaşilor.

Două tragedii aviatice au îndoliat familia Fernic

Urmaşii neamului Fernic au avut destine bizare, atât unicul fiu al industriaşului, George, cât şi nepotul de frate, Ionel, având să moară în accidente aviatice. De altfel, cei doi erau foarte apropiaţi şi erau nişte împătimiţi ai zborului.

„De mic copil – scria Ionel Fernic în jurnalul personal– visul meu a fost să zbor şi, împreună cu regretatul meu văr George Gh. Fernic construiam din cutii goale de portocale, avioane. Moartea vărului meu nu a făcut decât să aţâţe şi mai rău flacăra ce îmi ardea sufletul şi nu aşteptam decât ziua să purced pe glorioasele urme lăsate de el”.

Fiul, George, aviator celebru în lume, inventator şi constructor de avioane şi automobile, a murit pilotând la un miting aviatic la Chicago, în 1930, la vârsta de 30 de ani, fără să lase moştenitori. George înfiinţase în SUA o companie aviatică şi avea la activ brevete de invenţie pentru două avioane revoluţionare, pe care le proiectase, construise şi pilotase: FT-9 1929 şi FT-10 1930.

La doar opt ani distanţă, în 1938 moare, tot într-un accident de avion, şi Ionel Fernic, absolvent al Liceului „Vasile Alecsandri”, actor, aviator de incredibil curaj, paraşutist, poet, traducător al lui Khayyam, compozitor a peste 400 de piese, multe şlagăre nemuritoare (Cum ar fi „În seara când apare luna” sau „Îţi mai aduci aminte, doamnă”).

Avionul lui s-a prăbuşit în apropiere de Gura Humorului, în pădurea Negrileasa, în timp ce se îndrepta spre funeraliile Reginei Maria, cu un avion care zbura de la Varşovia la Bucureşti.

Vă mai recomandăm şi:

Mecanicul român care a inventat primul hidroavion. Birocraţii i-au refuzat brevetul: „Nu va funcţiona! E o aberaţie“

Povestea românului de geniu alungat din propria ţară pentru că a îndrăznit să-i critice sistemul medical. A avut patru nominalizări la Premiul Nobel 

Povestea Elisei Leonida, prima femeie inginer din lume. A studiat în Germania după ce în România a fost respinsă pe criteriul „locul femeii este la cratiţă!“

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite