Portret: Dănuţ Drăgan este expertul în urme al poliţiei brăilene

A terminat liceul în anul 1987 şi, imediat după absolvire, aşa cum era obligatoriu în acele timpuri, s-a angajat la Promex. 12 ani mai târziu, a păşit în rândul poliţiştilor.

În anul 1995, Dănuţ Drăgan a avut o oportunitate şi s-a angajat în poliţie. Bineînţeles că a urmat cursurile de specializare, astfel că, din anul 1996, a început să lucreze în cadrul Serviciului Criminalistic.

„ Am ales Criminalistica pentru frumuseţea meseriei. În această specializare acurateţea observaţiei este cea care duce la rezolvarea unui caz. Urmele, cele bine păstrate, sunt cele care povestesc acţiunea care cade sub incidenţa legii", ne-a declarat agentul-şef adjunct Dănuţ Drăgan.

Activitate polidisciplinară

Pe parcursul activităţii depuse, a ajuns la concluzia că, în fapt, Criminalistica este acea componentă a poliţiei care intră în toate celelalte categorii de activităţi.

„Criminalistul este chemat la orice oră din zi şi din noapte atunci când se produce un eveniment care solicită prezenţa expertului în urme şi probe fizice. În cazul unei crime, pentru că de fapt în ochii publicului, acolo suntem noi mai des văzuţi, prin munca noastră sunt adunate probele care duc în final la acuzarea autorului. De ce spun aşa: la noi funcţionează prezumpţia de nevinovăţie. Deci chiar dacă un caz pare limpede ca lumina zilei, la dosar noi trebuie să aducem dovezi clare că persoana incriminată este autorul faptei", ne-a mărturisit criminalistul. Nu doar crimele sunt însă „specialitatea" sa.

„Dar nu numai la crime suntem solicitaţi. Noi prelevăm urmele atunci când un autoturism este spart, când hoţii intră într-o casă sau într-un magazin. Noi facem măsurătorile în cazul accidentelor. Noi citim urmele şi refacem traseul în cazul infracţiunilor economice. De aceea pot spune că în fapt criminalistul este prezent în orice serviciu al activităţii poliţieneşti", ne-a declarat agentul-şef adjunct Dănuţ Drăgan.

După muncă şi răsplată

Ceea ce foarte puţini ştiu este faptul că agentul-şef adjunct Dănuţ Drăgan este un pasionat columbofil. El deţine chiar funcţia de preşedinte al comisiei de disciplină din cadrul Asociaţiei Columbofile „Danubius".

„Întotdeauna mi-au plăcut porumbeii şi pe vremea când locuiam la părinţi eram crescător convins. Dar a venit timpul să mă căsătoresc şi după ce m-am mutat la bloc, nu am mai putut să mă ocup de creşterea porumbeilor voiajori. De patru ani, m-am mutat la casă, aşa că am reluat vechiul hobby şi am reuşit până acum să cresc câteva exemplare foarte valoroase care participă şi câştigă premii în concursurile internaţionale de fond, mare fond şi maraton", ne-a spus, mândru de pasiunea sa, Dănuţ Drăgan.

Întrebări şi răspunsuri

Care este diferenţa dintre criminalistica de acum 15 ani şi cea de azi?

"Când am intrat în criminalistică, metodele erau neschimbate de 50 de ani. Făceam poze pe film şi probele le plimbam prin laboratoare luni întregi. Acum calculatorul, internetul, formatul digital, posibilitatea de a lua legătura instantaneu cu colegii de breaslă pentru a te sfătui, au schimbat profund acitivitatea".

Aveţi doi copii, vă va urma vreunul profesia?

"Fata cea mare a terminat anul acesta liceul şi se pregăteşte intens de admiterea la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza". Iată deci că în mod cert îmi va urma cineva meseria şi voi avea un urmaş de nădejde în poliţie".

Ce-i place

Săptămânal, merge la Clubul Progresul, unde încinge câte o partidă de tenis de masă. Îi plac călătoriile, pe care le face indiferent de perioadă, cu toată familia. Când găseşte timp liber se apleacă asupra slovei scrise, pentru că a rămas un cititor pasionat, care nu ezită să treacă pragul unei librării sau anticariat.

Ce nu-i place

Să fie minţit. Preferă adevărul gol goluţ, chiar şi atunci când acesta doare. Nu-i place munca făcută în grabă. Nu-i place să piardă timpul fără folos, consideră că cel care ne-a fost dat trebuie folosit cu maximă eficienţă.

Profil

Născut: 15 aprilie 1969, Brăila.

Studiii: Facultatea de Drept şi master în Criminalistică la Academia de Poliţie.

Ocupaţie: expert criminalist.

Familie : căsătorit, doi copii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: