Poliţiştii îşi prezintă tehnica şi mijloacele de intervenţie. Copiii vor putea urmări exerciţii demonstrative cu câinii poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine,  31 mai 2017, în intervalul orar 11,00 – 13,00, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila va desfăşura un eveniment de tipul Ziua Porţilor Deschise, adresat elevilor şi preşcolarilor din municipiul Brăila.

Activitatea se va desfăşura în curtea instituţiei, unde vor fi amenajate ateliere de prezentare a tehnicii din dotare, respectiv autospeciale, echipamente şi mijloace de intervenţie, de către  Serviciul pentru Acţiuni Speciale, Serviciul Criminalistic şi Serviciul Rutier şi se vor face exerciţii demonstrative de către luptătorii  SAS şi cu câinii de serviciu.

De asemenea, prin grija compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, va fi amenajat un stand unde copiii vor primi materiale informativ-preventive, iar în situaţia în care la eveniment vor confirma participarea şi elevi de liceu, vor putea fi oferite informaţii şi materiale privind profesia de poliţist şi traseul educaţional care trebuie parcurs pentru o carieră în domeniu.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite