Politicianul care i-a făcut „melteni“ pe românii care sunt împotriva mitei în spitale recidivează: „Mă bat de ani de zile cu maimuţe, politruci şi alte vietăţi“

Politicianul care i-a
făcut „melteni“ pe românii care sunt împotriva mitei în spitale recidivează: „Mă bat de ani de zile
cu maimuţe, politruci şi alte vietăţi“

Cătălin Iordache Foto: www.europafm.ro

Consilierul judeţean Cătălin Iordache i-a atacat pe cei care l-au adus acum în postura de a fi cercetat de Agenţia Naţională de Integritate pentru conflict de interese.

Politicianul din Brăila care a ieşit acum câteva zile în mediul online cu o declaraţie în care îi face ”melteni” şi ”jeguri ale societăţii” pe cei care sunt împotriva acordării de bani medicilor pentru serviciile medicale pe care le prestează, iese din nou la rampă.

Cătălin Iordache susţine acum că a intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate pentru conflict de interese după ce ar fi cerut în cadrul unei şedinţe a Consiliului Judeţean Brăila ca forul deliberativ judeţean să îşi plătească cotizaţia către clubul HC Dunărea Brăila, printre finanţatorii căruia se numără şi acesta.

 “Cei de la ANI au considerat că am încălcat legea atunci când am susţinut ca echipa de handbal să primească banii de la Consiliul Judeţean. E un lucru care mă miră, pe care nu îl înţeleg şi care se va lămuri probabil în instanţă. Totodată vreau să spun că cei care ştiu sau cei care doresc pot vedea că UAT Judeţul Brăila este acţionar, potrivit statutului, la clubul respectiv şi că plata banilor către club reprezintă cotizaţia. Nu sunt fonduri suplimentare, nu sunt altfel de bani şi aşa mai departe. Nu mi se pare a fi un conflict de interese. ANI consideră asta pentru că pe lângă faptul că dădeam şi eu nişte bani ca membru susţinător la club am cerut ca domnii de la CJ Brăila să îşi plătească cotizaţia. Vom vedea în instanţă, dacă se va ajunge acolo, ce se va întâmpla”, a declarat Cătălin Iordache, care consideră că în spatele acţiunii ar sta conducerea CJ Brăila.

Consilierul judeţean a ţinut să îşi anunţe adversarii politici că nu se teme de plângerile şi sesizările pe care aceştia i le fac. “Nu îmi fac probleme. Vedeţi dumneavoastră, să mă gândesc acum că decizia ANI ar putea să influenţeze în vreun fel politica locală brăileană... Păi, nu e influenţată în niciun fel. Nu mă bat eu de ani de zile cu tot felul de maimuţe, politruci, viermişori şi alte vietăţi din astea de acvariu degeaba?”, a încheiat Cătălin Iordache în stilul caracteristic.

”Bă, fără plic, până la ora asta ajungeaţi să fiţi trataţi de medici veterinari”

În urmă cu câteva zile, alesul judeţean s-a supărat după ce Anti-Bribery Sinergy, un  organism internaţional  specializat în evaluarea si certificarea sistemelor de management anti-mită, a publicat un raport din care reiese că Brăila este pe locul doi la nivel naţional în topul şpăgilor acordate medicilor. Acesta a publicat o declaraţie în mediul online care nu mai are nevoie de niciun comentariu.

„Bă, meltene, care eşti meltean anti-medic şi anti-plic trebuie să ştii ceva: Bă, fără plic, până la ora asta ajungeaţi să fiţi trataţi de medici veterinari. Bă, tu jeg al societăţii care ai făcut tu 10 clase la seral, cel mult 12 clase, nu ai fi dispus să munceşti pe salariul unui medic rezident, pentru că tu, meltene, nu te-ai descurca. Şi atunci de ce crezi tu că unul care a făcut 12 clase la zi, 6 ani de facultate şi cinci ani de rezidenţiat şi care trebuie să înveţe până o mierleşte se va descurca? Bă, meltene, tu crezi că unul ca ăsta se va împăca la gândul că e răsplătit mai prost decât tine, care tai frunze la câini?”, a scris Cătălin Iordache.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: