Peste 150 de poliţişti vor fi în stradă cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi a zilei de 1 Mai, la Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Oamenii legii vor acţiona pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi salvarea de vieţi.

În perioada 26 aprilie-02 mai,  109 poliţişti vor acţiona, zilnic, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice.

”În fiecare zi, 46 de patrule auto şi peste 40 de patrule pedestre de siguranţă publică vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, 26 de poliţiştii rutieri vor acţiona pe drumurile publice, în zona lăcaşurilor de cult religios, pe traseele de acces către aceste zone şi pe principalele artere din municipiu şi judeţ”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative, pe lângă prezenţa în trafic, poliţiştii vor folosi aparatele radar în întreg judeţul. Poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în trenurile de călători,  precum şi în staţiile şi triajele de cale ferată.

Pentru ca sărbătorile să fie petrecute fără evenimente neplăcute, poliţiştii brăileni recomandă:

-să manifestaţi prudenţă în magazinele aglomerate, să vă supravegheaţi, în permanenţă, genţile şi să nu le puneţi în coşul de cumpărături, de unde pot fi sustrase cu uşurinţă;

-să nu luaţi asupra dumneavoastră sume mari de bani şi să folosiţi cât mai des cardurile bancare;

-să nu lăsaţi obiectele de valoare, cum ar fi telefoanele mobile, laptop-urile sau genţile, la vedere în maşină, deoarece acestea pot reprezenta tentaţii pentru hoţi;

-dacă plecaţi de acasă, mai ales pentru o perioadă mai lungă de timp, rugaţi un vecin să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă ceva suspect. La plecare, asiguraţi-vă că aţi închis bine toate ferestrele şi uşile şi nu lăsaţi ferestrele termopan pe poziţia aerisire, pentru că hoţii vă pot deschide aceste ferestre.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite