Pescarii din Marea Neagră nu lasă scrumbia să urce pe Dunăre. În Parlament se lucrează la o lege care să interzică setcile fixe de la gurile fluviului

Pescarii din Marea Neagră nu lasă scrumbia să urce pe Dunăre. În 
Parlament se lucrează la o lege care să interzică setcile fixe de 
la gurile fluviului

Tot mai puţine scrumbii reuşesc să ajungă la locurile de reproducţie de pe Dunăre   FOTO adevarul.ro

De câţiva ani, scrumbia pescuită în Dunăre este tot mai greu de găsit în pieţele brăilene. De vină sunt plasele fixe amplasate în Marea Neagră, la gurile de vărsare ale fluviului, care împiedică scrumbiile să intre în amonte, spre locurile naturale de reproducţie. Deputatul PSD de Brăila Marian Dragomir susţine un proiect de lege menit să rezolve această problemă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Parlamentarul consideră că situaţia din prezent este cauzată de o reglementare din 2012, care a modificat un ordin al Ministrului Agriculturii emis în 2008. Prin respectiva reglementare nu s-a mai sancţionat folosirea setcilor fixe pentru pescuirea scrumbiei în Marea Neagră.

"Eliminarea acelei sancţiuni a permis amplasarea de setci fixe pe Marea Neagră, care au blocat de cele mai multe ori intrarea scrumbiei la Dunăre. Folosirea unor plase foarte fine şi cu ochiuri mici, specifice pentru pescuitul scrumbiei a generat şi distrugerea puietului unor specii protejate în special de sturion, pentru care statul alocă fonduri pentru populare şi protecţie.

În caz de vreme rea sau când sunt furtuni pe Marea Neagră aceste setci stau fixe pe fundul mării pentru o perioadă îndelungată, timp în care capturile mor şi nu mai pot fi eliberate sau valorificate pentru consum uman.

Recent, în cadrul lucrărilor Comisiei de Agricultură s-a dezbătut un proiect de lege prin care «se va interzice pescuitul comercial în Marea Neagră prin folosirea de setci fixe pentru scrumbie». Se va putea pescui scrumbia cu unelte de pescuit de tip talian marin şi cu setci purtate în derivă sub supravegherea pescarilor autorizaţi.

La acest proiect am avut mai multe intervenţii în sensul reglementării corecte a pescuitului scrumbiei deoarece prin amplasarea de setci fixe în Marea Neagră, de regulă, aproape de gurile Dunării, s-a blocat accesul de la Marea Neagră în Dunăre a bancurilor de scrumbie, dar mai ales către zonele de reproducţie", a declarat Dragomir.

Deputatul brăilean a mai declarat că proiectul de lege a primit aviz favorabil din partea Comisiei de Agricultură şi urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor. Dacă va fi adoptată, Legea propriu-zisă ar intra în aplicare, însă, abia de anul viitor.

Citiţi şi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: