Percheziţii la traficanţii de droguri din Brăila. Trei persoane au fost reţinute VIDEO

Percheziţii la traficanţii de droguri din Brăila. Trei
persoane au fost reţinute VIDEO

FOTO arhivă Adevărul

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, coordonaţi de procurorii DIICOT, au efectuat 9 percheziţii domiciliare la persoane suspectate de trafic de droguri de risc şi mare risc. Din locuinţele acestora au fost ridicate diverse cantităţi de canabis şi subustanţe cu efect psihoactiv.

Ştiri pe aceeaşi temă

Procurorii DIICOT Brăila, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, au efectuat în 7 iunie, 9 percheziţii domiciliare în municipiul Brăila, într-un dosar ce vizează traficul de droguri de risc şi de mare risc.

”S-a reţinut că, în perioada februarie - iunie 2022, inculpaţii au procurat şi vândut droguri de risc şi mare risc, precum şi substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv, consumatorilor din municipiul Brăila”, au stabilit anchetatorii.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate în vederea indisponibilizării cantităţile de 33 de grame de substanţă solidă, cu aspect de cristal, 130 de grame de rezină de canabis, 120 de grame de canabis, 30 de comprimate cu efect psihoactiv şi suma de 1.500 de lei.

Procurorii DIICOT Brăila au reţinut trei persoane pentru 24 de ore şi au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile alte două persoane.

FOTO DIICOT Brăila

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, precum şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila.

   

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Inventivitatea traficanţilor de droguri. Au ascuns cocaină printre haine şi componente de calculator

Credeau că şi-au găsit perechea, dar au ajuns la bordel. Tinere exploatate sexual de un traficant de droguri

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările