Pedepse grele pentru interlopii care s-au împuşcat din gelozie într-un atac în centrul Brăilei

Pedepse grele pentru interlopii care s-au împuşcat din gelozie într-un atac în centrul Brăilei

Victima, Cristian Brot (stânga), Iulian Mădălin Pentelie şi Florin Pâtea Foto: arhivă Adevărul

Curtea de Apel Galaţi i-a condamnat definitiv, pe 12 februarie, pe Iulian Mădălin Pentelie şi Florin Pâtea, la 20 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare, respectiv 20 de ani de închisoare pentru omor calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă letală fără drept, aceştia fiind protagoniştii unui atac armat care a avut loc în Brăila.

Pâtea şi Pentelie au fost obligaţi şi la plata a 100.000 de euro ca daune morale şi 50.000 lei drept daune materiale către mama unui tânăr care a fost ucis în atac.

Cei doi sunt autorii unui incident sângeros care s-a consumat pe 26 mai 2017, în zona intersecţiei străzilor Ardealului cu Ion Ghica din cartierul brăilean Islaz, şi care s-a soldat cu moartea unui tânăr de 28 de ani, Cristian Brot. Ucigaşii au fost prieteni cu victima încă din copilărie, însă ulterior „totul s-a schimbat, întrucât fiecare a adoptat un mod de viaţă parazitar“, menţiona procurorul de caz în rechizitoriu.

După câteva înfruntări cu pumnii, în cluburile din Galaţi şi Brăila, lucrurile au degenerat din 20 mai 2017, când fosta iubită a lui Pentelie (care-l părăsise pe acesta în februarie) a iniţiat o relaţie cu Brot, duşmanul de moarte al fostului iubit. Pentelie a aflat şi, furios, i-a povestit totul partenerului său de fărădelegi, Florin Pîtea, aceştia aflându-se în acel moment în Anglia. Ei au hotărât însă să revină la Brăila, expediind de pe drum, pe 25 mai 2017, mesaje de ameninţare atât către victimă, cât şi către iubita lui Brot.

„O fac azi“

Din mesaje reiese clar că asasinatul a fost premeditat. „Tu mi-ai dat două palme, eu te las în baltă de sânge“ şi „Consum gloanţele pe tine şi nu meriţi“, „Am stat şi m-am gândit bine, trebuia să îl omor de aseară, dar o fac azi“, acestea sunt câteva dintre mesajele trimise de Pentelie lui Brot. În ziua fatidică, tânărul de 28 de ani a încercat o reconciliere cu Pentelie, stabilind să se întâlnească într-un loc public din centrul Brăilei, dar lucrurile au degenerat.

Victima a lovit cu o baionetă geamul maşinii în care se aflau Iulian Mădălin Pentelie şi Florin Pâtea, iar aceştia au replicat, trăgând în neştire cu un pistol, marca Beretta, în direcţia lui Brot, până când arma s-a blocat. Trei gloanţe l-au nimerit în plin pe tânărul de 28 de ani, provocându-i moartea. Asasinul, Florin Pâtea, zis „Pekenia“, şi complicele său, Mădălin Iulian Pentelie, care i-a asigurat fuga de la locul crimei cu o maşină, au fost arestaţi preventiv pentru omor la scurt timp.

Ascunşi în horn

Atât victima, Cristian Brot, cât şi Florin Pâtea, au la activ mai multe condamnări penale cu suspendare, dar şi cu executare. Tânărul ucis fusese condamnat în Elveţia pentru lipsire de libertate şi fusese liberat condiţionat. În România, avea condamnări pentru fapte la regimul rutier şi furturi. Florin Pâtea a fost condamnat în Franţa şi Austria pentru mai multe infracţiuni de furt şi vânzare de bunuri provenite din furturi.

Oamenii legii au stabilit că arma folosită la asasinarea lui Brot este un pistol care aparţine unui poliţist italian. Arma a fost furată în luna februarie 2017 din Italia şi a ajuns în posesia lui Pâtea. Judecătorii au dispus acum ca pistolul să fie înapoiat Poliţiei din Italia. Cei doi au fost prinşi la o zi după comiterea crimei, fiind identificaţi de poliţişti în hornul unui şemineu dintr-o casă nelocuită din localitatea brăileană Cazaşu.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: