Paşi de pisică pe podul suspendat peste Dunăre, Golden Gate-ul de la Brăila VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa foto: Pod Suspendat Brăila/Facebook
sursa foto: Pod Suspendat Brăila/Facebook

Cu paşi de pisică şi cu privirea ageră. Astfel merg cei peste 50 de muncitori pe platforma catwalk abia instalată la podul suspendat peste Dunăre, de la Brăila. Construcţia va fi cea mai înaltă din România şi va lega regiunile istorice Moldova, Muntenia şi Dobrogea.

Cu ajutorul acestei platforme sau ”catwalk”, în termeni tehnici, muncitorii au trase cele două cabluri de oţel peste pod. Aceste cabluri cântăresc împreună 6.700 de tone şi fiecare dintre ele are o lungime de 2 km. De altfel, turnurile de susţinere a celor două cabluri, construite pe cele două maluri ale Dunării, în judeţele Brăila şi Tulcea, au o înălţime de 192,64 metri, fiind cele mai înalte construcţii din România. 

„Se spune mers de pisică deoarece nu e ca şi acum ai merge pe trotuar. Se merge foarte încet, cu paşi mici şi cu mare atenţie. Traversarea pasarelei de pe un mal pe celălalt durează în jur de 40 de minute. Facem drumul acesta cam de vreo patru ori pe zi. Platforma ajunge până în vârful picioarelor podului şi uneşte cele două maluri. Peste 50 de muncitori lucrează la înălţime. Această platformă catwalk este prevăzută la anumite intervaluri, de circa 50 de metri, cu un sistem anti balanţ. Astfel, se asigură stabilitatea pasarelei şi siguranţa muncitorilor”, spune inginerul Viorel Eşanu, responsabil cu monitorizarea lucrărilor la podul peste Dunăre din partea constructorului Astaldi.

Potrivit inginerului Viorel Eşanu, muncitori  care urcă la înălţime sunt bine pregătiţi, cu hamuri de ancorare şi tot ce este necesar pentru a fi în siguranţă. 

„Nu oricine are acces acolo sus. Muncitorii sunt testaţi psihologic şi echipaţi corespunzător. Trebuie să fii bine pregătit, să fii stăpân pe tine, să nu ai emoţii. La 192 de metri deasupra pământului sunt viteze ale vântului foarte mari, se dublează practic viteza vântului la acea înălţime”, susţine inginerul Eşanu.  

pod

sursa foto: Pod Supendat Brăila/Facebook

   

Sute de muncitori lucrează pe ambele maluri ale obiectivului, care va fi cel mai mare pod din România şi al treilea din Europa.  De săptămâna aceasta se va lucra şi în schimb de noapte. „Se lucrează intens, cu peste 70-80 utilaje şi sute de muncitori. Se lucrează şi la drumurile de legătură”,adaugă ing. Eşanu. 

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila va fi cel mai complex proiect de infrastructură din România din ultimii 30 de ani. Firele de oţel care se vor împleti şi vor forma cele două cabluri de ancoraj de la Podul suspendat peste Dunăre vor avea o lungime de 81.000 de kilometri. Asta înseamnă că ar putea înconjura Pământul de două ori pe la Ecuator. De asemenea, pentru realizarea celui mai scump pod construit vreodată în România, constructorii vor folosi în total 25.000 de tone de oţel beton şi peste 200.000 metri cubi de beton.

    

Podul suspendat peste Dunăre va fi al treilea din Europa

Podul peste Dunăre va lega regiunile istorice Moldova, Muntenia şi Dobrogea şi va fi cel mai scump pod din România construit vreodată.

 Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea.

Lungimea totală a traseului „Podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila“, cum este numită lucrarea de utilitate publică de interes naţional, este de 23,413 kilometri.  Acesta este împărţit în două secţiuni: drumul principal Brăila-Jijila şi drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin. 

Drumul principal Brăila-Jijila are o lungime de 19,095 kilometri, cu patru giratorii şi un nod rutier. Până la km 7+940 va avea două benzi de circulaţie pe fiecare sens, iar de acolo - câte una pe sens. Drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin are o lungime de 4,328 kilometri şi are o bandă de circulaţie pe fiecare sens, cu două intersecţii. 

Deasupra Dunării va fi o porţiune de doi kilometri de pod. În rest vor fi viaducte, drumuri de legătură, intersecţii giratorii, plus 33 de poduri, podeţe şi pasaje. Pe malul Tulcei va exista şi o staţie automată de taxare.

Licitaţia pentru realizarea podului suspendat peste Dunăre a fost câştigată, în ianuarie 2018, de asocierea a două firme - una din Italia şi cealaltă din Japonia, iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, în condiţiile în care 18 luni sunt alocate pentru proiectare, iar 36 de luni pentru execuţie. Investiţia se ridică la aproximativ 363 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională. 

Vă recomandam şi: 

Operaţiune complexă la Podul peste Dunăre. Japonezii vor monta cablurile principale pe o distanţă de 2 kilometri

Orban, la podul peste Dunăre de la Brăila: Eu recunosc intervenţia domnului Tudose, spre deosebire de alţii

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite